Deficienţa de zinc

Se ştie, de peste şase decenii, că zincul este esenţial pentru creşterea microorganismelor, plantelor şi animalelor; până în 1961, însă, s-a crezut că rasa umană nu se va confrunta niciodată cu deficienţa acestui microelement.

La ora actuală, este clar că deficitul nutriţional de zinc este larg răspândit şi că afecţiunile pe care le generează sunt severe. Articolul de faţă prezintă istoricul cercetărilor referitoare la deficitului de zinc, începând cu un caz izolat, semnalat în 1961, şi până la stadiul actual.

În 1958, un pacient de sex masculin, în vârstă de 21 de ani, din oraşul iranian Shiraz, prezenta hipodezvoltare staturală, hipogonadism, hepatosplenomegalie, tegumente aspre şi uscate, letargie mentală, geofagie, şi anemie feriprivă.1 Pacientul avea o dietă neobişnuită. Aportul său de proteine animale era neglijabil şi mânca doar pâine nedospită. În plus, consuma zilnic 0,5 kilograme de argilă. Aportul său caloric şi proteic (cereale) total era necorespunzător şi, cu excepţia deficienţei de fier, nu a fost documentată consecvent nici o altă carenţă de oligoelemente. În următoarele trei luni, în acelaşi spital au fost consultaţi alţi zece pacienţi cu un tablou clinic similar. Retardul lor statural şi hipofuncţia testiculară nu au putut fi explicate pe baza deficitului de fier - asemenea manifestări nu sunt observate nici chiar la animalele cu deficit de fier. La animale, printre metalele tranziţionale a căror carenţă se ştia că produce efecte adverse asupra sănătăţii (Cr, Mn, Co, Cu, Zn), doar deficienţa de zinc era recunoscută drept cauză a retardului statural şi hipofuncţiei testiculare.

Am presupus că diminuarea rezervelor de zinc putea fi determinată şi de anumiţi factori alimentari, responsabili pentru reducerea disponibilităţii de fier la pacienţii geofagici.1 S-a demonstrat, ulterior, că fitaţii din cereale scad semnificativ absorbţia zincului, precum şi pe cea a fierului.2 Cu o dietă echilibrată în proteine animale şi administrare de fier, au fost corectate toate manifestările clinice descrise la pacienţii iranieni.

Am văzut şi în Egipt pacienţi cu simptomatologie similară. Deficienţa de zinc a fost evidenţiată prin faptul că nivelurile lor plasmatice de zinc, dozate în hematii, în firele de păr şi în urină, într-un interval de 24 de ore, erau scăzute comparativ cu valorile martor; în studiile cu Zn65, curba eliminării zincului era mai abruptă, iar rata de refacere a rezervei pe 24 de ore era redusă. Mai mult, rata creşterii în înălţime a pacienţilor care au primit suplimente de zinc (în medie, 12,7 cm anual) a fost mult mai mare faţă de cei cărora li s-a administrat în schimb fier sau doar o dietă cu un nivel adecvat de proteine animale.3,4 Şi modificările gonadale au fost anihilate doar prin suplimentarea cu zinc a alimentaţiei. Pacienţii care au avut suplimente de fier şi-au corectat anemia, dar nu s-a observat nici un efect asupra procesului de creştere ori asupra gonadelor. În 1973, Barnes şi Moynahan au constatat că acrodermatitis enteropatica, o afecţiune genetică fatală, a fost vindecată prin administrare suplimentară de zinc.5 În prezent se ştie că pacienţii cu acrodermatitis enteropatica nu absorb normal zincul din alimentaţie.

Descoperirea rolului esenţial al zincului pentru rasa umană a avut un impact notabil. În 1974, Food and Nutrition Board (Comisia pentru Hrană şi Nutriţie) a US National Academy of Sciences (Academia Naţională de Ştiinţe a SUA) a luat o decizie crucială, declarând zincul un factor nutritiv esenţial şi stabilind raţiile alimentare recomandate în dieta oamenilor. Ulterior, a fost obligatorie includerea zincului în fluidele pentru nutriţie parenterală, ceea ce, fără îndoială, a salvat multe vieţi. Deficienţa de zinc este foarte frecventă în ţările în curs de dezvoltare (afectând aproape un miliard de oameni), unde populaţia consumă cu precădere cereale. O metaanaliză a 33 de studii prospective intervenţionale privind suplimentele de zinc şi efectele lor asupra creşterii copiilor din multe ţări a arătat că numai suplimentele de zinc au avut un efect semnificativ statistic asupra creşterii staturale liniare şi asupra celei ponderale, indicând faptul că retardul statural nu a fost determinat de prezenţa altor deficienţe.6 S-a demonstrat că suplimentele de zinc administrate copiilor chinezi cu deficienţă de zinc au ameliorat performanţele lor neuropsihologice.7 Ele reduc, de asemenea, durata diareei acute ori cronice şi incidenţa infecţiilor acute de tract respirator inferior, la copiii din ţările în curs de dezvoltare, ceea ce are ca rezultat diminuarea mortalităţii.8 Deficienţa de zinc la femeia gravidă determină travaliu anormal, retard al creşterii fetale şi malformaţii ale fătului.9

Efectele imunologice ale carenţei de zinc nu erau cunoscute în anii '60 ai secolului trecut, deşi ştiam că unii pacienţi cu deficienţă de zinc din Orientul Mijlociu muriseră, datorită unei infecţii, înainte de-a împlini 25 de ani (observaţie personală). La ora actuală s-a demonstrat că, la pacienţii cu deficienţă de zinc, activitatea tumulinei serice (un hormon specific timusului, implicat in funcţionarea limfocitelor T) este redusă, apare un dezechilibru între funcţiile celulelor T helper (Th1 şi Th2), şi se reduc activitatea litică a celulelor natural killer şi procentul precursorilor celulelor T citolitice.10, 11

Deficienţa de zinc este recunoscută, în prezent, ca fiind asociată cu multe boli - de exemplu, sindromul de malabsorbţie, afecţiunile hepatice şi renale cronice, siclemia, diabetul, neoplaziile şi alte boli cronice.9 Asemenea afecţiuni pot fi asociate cu deficienţe ale diferiţilor micronutrienţi, cum sunt, de pildă, vitaminele şi alte oligoelemente. Trebuie subliniat faptul că deficienţa nutriţională de zinc, semnalată în ţările în curs de dezvoltare, nu se produce izolat. Recent, Institutele Naţionale pentru Sănătatea Ochiului (National Institutes of Health's Eye Institute) au condus un studiu amplu, dublu orb, efectuat pe 3 640 de participanţi vârstnici, care a demonstrat că antioxidanţii şi suplimentele de zinc au încetinit progresia degenerescenţei maculare legate de vârstă şi au redus riscul pierderii vederii.12 Deficienţa de zinc este frecventă şi la persoanele vârstnice.9

Zincul reduce încărcătura de cupru la rasa umană, fapt ce a justificat utilizarea lui cu succes în tratamentul bolii Wilson.9 La doze terapeutice, s-a demonstrat că zincul are un efect benefic în tratamentul encefalopatiei, siclemiei şi virozelor respiratorii.

Au fost identificate peste 300 de metaloproteine catalitic active şi mai mult de 2 000 de factori de transcripţie zinc dependenţi, implicaţi în expresia genică a diferitelor proteine.13, 14

Am demonstrat, recent, în studii efectuate pe culturi de celule, că zincul activează factorul nuclear kappa B în celulele T helper, iar în cazul carenţelor de zinc este diminuată legarea factorului nuclear kappa B de acidul deoxiribonucleic, ceea ce reduce expresia genetică şi producerea interleukinei 2.15

Problema este cunoscută de 40 de ani şi încă se mai caută o soluţie salvatoare. În ciuda tuturor datelor existente, forurile mondiale nu au acordat nici o atenţie neajunsurilor create de deficienţa de zinc. Întârzierea creşterii, susceptibilitatea sporită la infecţii şi la deficite cognitive sunt frecvente în ţările în curs de dezvoltare, unde este prevalentă şi carenţa de zinc în alimentaţia oamenilor. Se pare, aşadar, că o corecţie a deficienţei de zinc are un impact major asupra stării de sănătate a unei mari părţi din populaţia ţărilor în curs de dezvoltare şi este imperativ ca Organizaţia Mondială a Sănătăţii să-i acorde o importanţă prioritară.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Zinc deficiency
Has been known of for 40 years but ignored by global health organisations
BMJ 2003;326:409-10

Ananda S Prasad distinguished professor of medicine
Wayne State University School of Medicine, Internal Medicine, University Health Center 5-C, 4201 St Antoine , Detroit , MI 48201 USA (prasada@karmanos.org)

Bibliografie


1 Prasad AS, Halsted JA, Nadimi M. Syndrome of iron deficiency anemia, hepatosplenomegaly, hypogonadism, dwarfism and geophagia. Am J Med 1961;31:532­46.

2 Oberleas D. Phytates. In: Strong FM, ed, Toxicants occurring naturally in foods. 2nd edition, pp 363­371. Nat Acad Sci,Washington DC, 1973.

3 Prasad AS, Miale A, Farid Z, Sandstead HH, Schulert AR. Zinc metabolism in patients with the syndrome of iron deficiency anemia, hypogonadism, and dwarfism. J Lab Clin Med 1963;61:537­49.

4 Sandstead HH, Prasad AS, Schulert AR, Farid Z, Miale A, Bassily S, et al. Human zinc deficiency, endocrine manifestations and response to treatment. Am J Clin Nutr 1967;20:422­42.

5 Barnes PM, Moynahan EJ. Zinc deficiency in acrodermatitis entero­ pathica: multiple dietary intolerance treated with synthetic zinc. Proc R Soc Med 1973;66:327­9.

6 Brown KH, Peerson JM, Rivera J, Allen LH. Effect of supplemental zinc on the growth and serum zinc concentrations of prepubertal children: a meta­analysis of randomized controlled trials. Am J Clin Nutr 2002;75:1062­71.

7 Sandstead HH, Penland JG, Alcock NW, Dayal HH, Chen XC, Li JS, et al. Effects of repletion with zinc and other micronutrients on neuropsycho­ logic performance and growth of Chinese children. Am J Clin Nutr 1998;68(2 suppl):S470­75.

8 Sazawal S, Black RE, Bhan MK, Bhandari N, Sinha A, Jalla S. Zinc supplementation in young children with acute diarrhea in India. N Eng J Med 1995;338:839­44.

9 Prasad AS. Clinical spectrum of human zinc deficiency. In: Prasad AS. Biochemistry of zinc. New York: Plenum Press; 1993:219­58.

10 Prasad AS, Meftah S, Abdallah J, Kaplan J, Brewer GJ, Bach JF. Serum thymulin in human zinc deficiency. J Clin Invest 1988;82:1202­10.

11 Beck FWJ, Prasad AS, Kaplan J, Fitzgerald JT, Brewer GJ. Changes in cytokines production and T cell subpopulations in experimentally induced zinc­deficient humans. Am J Physiol 1997;272:E1002­07.

12 Age­Related Eye Disease Study Research Group (AREDS) Report No.8. A randomized, placebo­controlled, clinical trial of high­dose supplementation with vitamins C and E, beta­carotene, and zinc for age­related macular degeneration and vision loss. Arch Ophthalmol 2001;119:1417­36.

13 Prasad AS. Zinc and enzymes. In: Prasad AS. Biochemistry of Zinc. New York. Plenum Press, 1993;17­53.

14 Prasad AS. Zinc and gene expression. In: Prasad AS. Biochemistry of Zinc. New York. Plenum Press, 1993;55­76.

15 Prasad AS, Bao B, Beck, FWJ, Sarkar FH. Zinc activates NF­kB in HUT­78 cells. J Lab Clin Med 2001;138:250­5.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Sabina A. Antoniu
Autor: