Tratat de algeziologie

Îngăduiţi-mi să prefaţez realizarea editorială a colegului şi prietenului multora dintre noi, prof. dr. O. C. Mungiu, cu câteva date introductive pentru cei ce nu au izbutit până în prezent s-o parcurgă.

sub redacţia
Ostin C. Mungiu
Editura Polirom Iaşi
ISBN:073-683-976-1

Prof. dr. O. C. Mungiu, ca autor şi coordonator al acestei valoroase realizări, "recidivează", după o suită de elaborări monografice anterioare, nu cu un mic tratat de algeziologie, cum afirmă în introducere, ci cu un mare şi cuprinzător tratat de peste 1 000 de pagini, de data aceasta, care conţine datele fundamentale şi aplicative ale algeziologiei, ştiinţă a mecanismelor de producere a durerii şi mijloacelor de combatere sau prevenire a diverselor manifestări hiperalgice acute şi cronice.

Ca fenomen subiectiv de referinţă opus plăcerii, durerea este, după cum se ştie, cel mai bun arcuş pentru corzile simţirii, ce ne însoţeşte de la naştere şi până la moarte. Singura durere suportată relativ bine este, cum spunea Alphonse Allais, cea resimţită de alţii. După France şi Krishnan (1987), ea se întâlneşte în câteva mii de boli ca simptom dominant, cu variaţii importante în funcţie de vârstă şi sex.

Din totdeauna, combaterea sau alinarea durerii a fost unul dintre obiectivele principale ale actului medical. Odată, însă, cu introducerea tehnicilor şi metodelor noi de studiu, s-au înregistrat mari şi importante progrese teoretice şi practice atât în ceea ce priveşte bazele neuroanatomice, fiziopatologice, neurochimice şi psihofarmacologice, cât şi cu privire la evaluarea şi tratamentul manifestărilor clinice ale durerii de diferite cauze, durate şi intensităţi. S-au precizat, printre altele, principalele structuri anatomice centrale şi periferice implicate în sensibilitatea nociceptivă, bazele neuroumorale ale transmiterii şi modulării stimulilor nociceptivi, caracteristicile patogenice ale durerii acute şi cronice, modalităţile de evaluare şi de combatere ale acesteia, contribuind, astfel, substanţial la îmbogăţirea şi diversificarea arsenalului terapeutic al durerii, ca simptom sau boală.

O încercare de prezentare unitară, de ansamblu, a acestor mari progrese într-un singur volum a devenit un act de cutezanţă greu de realizat. Un asemenea gest a comis pentru prima oară în ţara noastră prof. Mungiu, împreună cu un important număr de colaboratori, distinşi profesori şi alte cadre didactice ale şcolii medicale ieşene în majoritatea cazurilor.

În cele 34 de capitole ale tratatului sunt expuse, iniţial, cunoştinţele actuale de anatomie, fiziologie, fiziopatologie şi farmacologie a durerii, insistându-se asupra implicaţiilor farmacoterapeutice atât ale analgezicelor opioide şi neopioide, cât şi ale anestezicelor locale, coanalgezicelor şi para-analgezicelor de tipul nitro-glicerinei sau substanţelor antiacide gastrice.

Cea mai mare parte a tratatului, reprezentată de peste 20 de capitole, se ocupă, însă, de tipurile şi particularităţile clinice şi terapeutice ale durerilor somatice, viscerale şi neuropsihice. Rând pe rând, sunt amplu prezentate cunoştinţele actuale care privesc durerea la copil şi la vârstnic, durerea cardiacă, durerea în reumatologie, gastroenterologie, urologie, obstetrică şi ginecologie, în boli endocrine şi neuropsihice, în cancer şi boli dermatologice.

O atenţie deosebită este acordată, de asemenea, durerii în stomatologie, precum şi durerilor de cauză ne-urologică, cefaleei şi algiilor faciale, inclusiv oculare şi perioculare.

Fiecare capitol conţine achiziţiile cognitive şi aplicative noi ale domeniului, întregite de o bibliografie selectivă. Nu sunt neglijate nici aspectele analgezice ale kineto-, electro- şi placeboterapiei. Tratatul se încheie cu un capitol intitulat sugestiv Strategii farmacoanalgezice pentru mileniul al treilea, în care profesorul Mungiu anticipează zonele strategice cu potenţial farmacologic pentru analgezia din deceniile următoare. În vederea obţinerii de noi agenţi farmacologici cu acţiune analgezică sunt menţionate direcţiile de cerce-tare viitoare asupra zonelor receptoare, canalelor ionice membranare, echipamentului enzimatic, precum şi particularităţile substratului genic al diferitelor manifestări nociceptive supuse analgeziei. În felul acesta, întregul spectru al patologiei şi farmacoterapiei durerii este trecut în revistă, actualizat şi prezentat, în prezent şi în perspectivă, de o manieră clară, sistematizată şi cu-prinzătoare.

Meritul este, desigur, al întregului colectiv de autori, în frunte cu editorul coordonator, prof. dr. Mungiu, autorul multor capitole. Ca specialist fecund, cu mare experienţă şi vaste cunoştinţe de specialitate, prof. dr. Mungiu militează, de mulţi ani, pentru afirmarea algeziologiei ca nouă specialitate medicală de graniţă în ţara noastră. Pe plan didactic acţionează ca un veritabil promotor al învăţământului universitar de algeziologie în România, iar pe plan ştiinţific a înfiinţat şi coordonează activitatea de cercetare a Centrului pentru Studiul şi Terapie a Durerii, în cadrul căruia desfăşoară o gamă variată de cercetări prioritare de fizio-farmacologie a durerii. Prin tot ce a întreprins şi a realizat până în prezent, pe plan didactic, ştiinţific, clinic şi editorial, domnia sa se afirmă ca un astru de primă mărime pe cerul medicinii ieşene, a cărui strălucire va lăsa, aşa cum spunea N. Iorga, "o rază de lumină şi după ce va apune".

Profesorul Mungiu făcând parte din acea specie rară de cadre didactice care este convinsă că luăm cu noi numai ceea ce am dat, merită consideraţia şi preţuirea noastră a tuturor, însoţită de sincere felicitări pentru această prestigioasă realizare editorială.

Personal, îi doresc succes deplin în continuare, cu noi realizări şi împliniri pe toate planurile.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: