Tensiunea arterială sistolică

Creşterea valorilor tensiunii arteriale sistolice se corelează cu riscul de producere a bolilor cardiovasculare.1 Este o constatare făcută în urmă cu peste 30 de ani; cu toate acestea, nu s-a încercat transpunerea ei în practică până în anul 1993, când o comunicare a celui de-al cincilea comitet reunit al SUA, implicat în detectarea, evaluarea şi tratamentul hipertensiunii arteriale (HTA), a recunoscut faptul că monitorizarea HTA sistolice izolate reprezintă un obiectiv ţintă pentru controlul tensiunii arteriale.2 Creşterea valorilor tensiunii arteriale sistolice este cea care ne limitează capacitatea de a menţine tensiunea arterială la valorile ţintă recomandate, adică sub pragul de 140/90 mmHg.

Cu toate că prezintă o variabilitate mare datorată măsurătorilor, tensiunea arterială sistolică este uşor de determinat şi permite o clasificare mai exactă a riscului decât tensiunea arterială diastolică. Într-o analiză recentă a studiului Framingham s-a constatat că la 99% dintre adulţii cu vârste peste 60 de ani s-a putut face o clasificare corectă a stadiului tensiunii arteriale doar pe baza valorilor tensiunii arteriale sistolice; procentul a fost, însă, de numai 66% în cazurile în care erau cunoscute doar valorile componentei diastolice.4 Hipertensiunea sistolică izolată este definită drept tensiunea arterială sistolică mai mare de 140 mmHg, iar cea diastolică mai mică de 90 mmHg şi reprezintă cea mai frecventă formă de HTA.4 Prevalenţa ei creşte odată cu vârsta, fiind întâlnită la două treimi dintre persoanele în etate peste 65 de ani şi la trei pătrimi dintre cele peste 75 de ani.5

La persoanele cu vârste peste 50 de ani, atât tensiunea arterială sistolică, cât şi cea diastolică se asociază, în mod independent, cu riscul cardiovascular. La vârsta de 50 de ani, nivelul tensiunii arteriale sistolice reprezintă un factor predictiv mai important decât tensiunea arterială diastolică pentru aprecierea riscului de afectare coronariană, hipertrofie ventriculară stângă, insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală şi mortalitate a persoanelor hipertensive. La vârsta de 60 de ani, odată cu reducerea complianţei vasculare, creşterea tensiunii arteriale sistolice şi scăderea celei diastolice sporesc riscul cardiovascular.6

Modificările fiziologice datorate vârstei explică apariţia frecventă a HTA sistolice izolate la persoanele vârstnice. Oamenii mai tineri au o aortă net distensibilă, care se poate dilata în timpul sistolei, posibilităţile de creştere a tensiunii arteriale fiind mult reduse. La majoritatea vârstnicilor, însă, apare rigidizarea pereţilor arte-riali, ceea ce determină creşterea continuă a va-lorilor tensiunii arteriale sistolice.7 Dat fiind faptul că tensiunea arterială diastolică se menţine la valori normale, sau chiar scăzute, la persoanele respective se constată creşterea presiunii pulsului (se accentuează diferenţa dintre tensiunea arterială sistolică şi cea diastolică). Hipertensiunea sistolică determină creşterea efortului depus de ventriculul stâng şi sporirea riscului de instalare a hipertrofiei ventriculare stângi, în timp ce scăderea tensiunii arteriale diastolice poate compromite fluxul sanguin coronarian.8 Creşterea presiunii pulsului la valorile tensiunii arteriale sistolice specificate, conform evaluărilor studiului Framingham, se asociază cu creşterea riscului de apariţie a bolilor coronariene.6 Studiile clinice care utilizează reduce-rea presiunii pulsului ca obiectiv ţintă pentru ameliorarea simptomatologiei nu au furnizat, însă, date concludente, ceea ce face ca scăderea tensiunii arteriale sistolice la nivelurile ţintă recomandate să rămână criteriul major pentru managementul HTA, mai ales în rândul persoanelor din categoriile de vârstă mijlocie sau înaintată.5

Există numeroase date care atestă beneficiile tratamentului tensiunii arteriale sistolice. Studiile au demonstrat reduceri semnificative ale accidentelor vasculare cerebrale, afecţiunilor coronariene, insuficienţei cardiace şi mortalităţii în cazul tratării pacienţilor cu HTA sistolică izolată (tensiunea arterială sistolică peste 150 sau 160 mmHg cu diastolica mai mică de 90 mmHg).9,10 Când tensiunea arterială sistolică a fost scăzută cu cel puţin 20 mmHg, având valori sub 160 sau 150 mmHg, s-au obţinut reduceri ale incidenţei accidentelor vasculare cerebrale cu 35-40%, a insuficienţei cardiace cu 50%, a evenimentelor cardiace cu 16% şi o scădere a mortalităţii cu 10-15%.9,10 Studiile clinice nu au demonstrat beneficii în situaţiile în care tratamentul a fost administrat persoanelor cu HTA sistolică stadiul I (tensiunea arterială mai mare sau egală cu 140 mmHg, cu o valoare a componentei diastolice mai mică de 90 mmHg). Cu toate că în nici unul dintre studiile clinice nu s-au obţinut valori ale tensiunii arteriale sistolice mai mici de 140 mmHg, o declaraţie de consens implică posibilitatea îmbunătăţirii rezultatelor de îndată ce va fi atins acest obiectiv.11

Tensiunea arterială sistolică rămâne mult mai greu de controlat decât cea diastolică.3 Cu toate acestea, ar fi de dorit ca medicii să reuşească, măcar la 60% dintre pacienţi, să reducă tensiunea arterială sistolică la valori sub 140 mmHg. Singurele medicamente care au fost testate drept tratament de iniţiere în studii clini-ce cu grup de control placebo au fost diureticele şi blocanţii canalelor de calciu din clasa dihidropiridinelor. În cazul administrării unui diuretic, potasemia serică trebuie să fie menţinută la valori cât mai apropiate de cele normale.12 Dacă nu este administrat de la început, un diuretic tiazidic ar trebui inclus în majoritatea schemelor terapeutice pentru a creşte eficienţa celorlalte medicamente antihipertensive şi pentru a reduce riscul de produ-cere a accidentelor vasculare cerebrale ische-mice.w1 Cum, însă, sunt necesare frecvent două sau mai multe medicamente pentru obţinerea valorilor ţintă de 140 mmHg, trebuie manifestată prudenţă faţă de scăderea tensiunii diastolice la valori sub 55 mmHg.w2

Modificarea stilului de viaţă este, de asemenea, benefică pentru controlul tensiunii arteriale la vârstnici. Diminuarea aportului de sare la 80 mmoli/zi determină reducerea tensiunii arteriale sistolice cu 4,3 mmHg şi a celei diastolice cu 2 mmHg, iar scăderea greutăţii corporale şi dieta hiposodată sunt mai eficiente în reducerea HTA atunci când sunt aplicate în asociere decât separat, diminuând şi necesarul de medicamente antihipertensive.w3

HTA sistolică izolată rămâne forma de HTA cea mai frecventă şi mai dificil de tratat.w4 Există numeroase date care susţin importanţa tratării ei, aşa că suntem datori să le oferim medicilor şi populaţiei informaţii detaliate despre consecinţele sale asupra sănătăţii. Este normal, aşadar, să ne concentrăm în continuare eforturile în direcţia obţinerii unui control mai eficient al tensiunii arteriale sistolice.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Systolic blood pressure
It is time to focus on systolic hypertension-especially in older people
BMJ 2002;325:917-8

Jan N Basile medic specialist în hipertensiune arterială
Primary Care, Ralph H Johnson VA Medical Center, Division of General Internal Medicine/Geriatrics Medical University of South Carolina, Charleston, SC 29401 USA (Jan.Basile@med.va.gov)

Bibliografie


1 Kannel WN, Schwartz MJ, Mcnamara PM. Blood pressure and risk of coronary heart disease. The Framingham study. Dis Chest 1969;56:43­52.

2 Fifth Report of the Joint National Committee on Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Pressure. (JNC V). Arch Intern Med 1993;153:154­83.

3 Hyman DJ, Pavlik VN. Characteristics of untreated hypertension in the United States. N Engl J Med 2001;345:479­86.

4 Lloyd­Jones DM, Evans JC, Larson MG, O'Donnell CJ, Levy D. Differential impact of systolic and diastolic blood pressure level on JNC­VI staging. Hypertension 1999;34:381­5.

5 Izzo J, Levy D, Black HR. Clinical advisory statement. Importance of systolic blood pressure in older Americans. Hypertension 2000;35:1021­4.

6 Franklin SS, Khan SA, Wong ND, Larson MG, Levy D. Is pulse pressure useful in predicting risk for coronary heart disease? The Framingham heart study. Circulation 1999;100:354­60.

7 Tonkin A, Wing L. Management of isolated systolic hypertension. Drugs 1996;51:738­49.

8 Madhaven S, Ooi WL, Cohen H, Alderman MH. Relation of pulse pressure and blood pressure reduction to the incidence of myocardial infarction. Hypertension 1994;23:395­401.

9 SHEP Cooperative Research Group. Prevention of stroke by antihyper­ tensive drug treatment in older persons with isolated systolic hypertension. JAMA 1991;265:3255­64.

10 Staessen JA, Fagard R, Thijs L, Celis H, Arabidze GG, Birkenhage WH, et al. Morbidity and mortality in the placebo controlled European trial on isolated systolic hypertension (Syst­Eur) in the elderly. Lancet 1997;350:757­64.

11 The sixth report of the Joint National Committee on Prevention, Detection, Evaluation, and Treatment of High Blood Pressure. Arch Intern Med 1997;157:2413­46.

12 Franse LV, Pahor M, Di Bari M, Somes GW, Cushman WC, Applegate WB. Hypokalemia associated with diuretic use and cardiovascular events in the systolic hypertension in the elderly program. Hypertension 2000;35:1025­30.

Rate this article: 
Average: 3.7 (3 votes)
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Olguţa Iliescu
Autor: