Fundaţia Romanian Angel Appeal lansează al doilea set de cursuri de educaţie medicală continuă la distanţă

În data de 12 februarie 2003, fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) a organizat, la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti, o conferinţă de presă prilejuită de lansarea celui de-al doilea set de cursuri de educaţie medicală continuă (EMC) prin internet, în cadrul proiectului "Educaţie medicală continuă pentru personalul implicat în îngrijirea pacienţilor cu HIV/SIDA".

Evenimentul a fost marcat de alocuţiunile rostite de ministrul secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, dr. Sorin Simion, dr. Silvia Asandi, director general al RAA, doamna Soknan Han Jung, reprezentant al United Nations Development Program (UNDP), doamna Eugenia Ghiţă, coordonator RAA al proiectului EMC.

Proiectul iniţiat de RAA a beneficiat de sprijinul financiar acordat de UNDP, în parteneriat cu Comisia Naţională de Luptă Anti-SIDA, Institutul de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş" şi compania italiană Medkeik.

Educaţia continuă prin intermediul internetului (www.raa.ro/emc/ro), sau pe suport CD, este un model de educaţie medicală mai puţin convenţional, eficient, accesibil, flexibil şi atrăgător. În mai 2002, RAA lansa primele cursuri online destinate cadrelor medica-le, având ca tematică infecţia cu HIV. Încă din primele luni ale programului au fost distribuite 300 de cursuri, pe suport CD-ROM, conţinând trei module de curs (două pentru terapia HIV şi un studiu de caz) la care au solicitat înscrierea peste 100 de medici.

În cadrul conferinţei de presă au fost prezentate trei noi cursuri de specialitate, destinate personalului multidisciplinar implicat în îngrijirea pacienţilor cu HIV/SIDA: "Comunicarea diagnosticului de infecţie HIV/SIDA", "Consiliere şi testare pentru infecţia HIV/SIDA" şi "Prevenirea transmiterii HIV în practica medicală". În cadrul cursurilor, pentru aprofundarea subiectelor de interes, se pun la dispoziţia celor interesaţi resurse bibliografice de pe internet. Studiile de caz le oferă medicilor posibilitatea de a simula o consultaţie şi de a primi feedback în timp ce parcurg modulul de curs. Conţinutul cursurilor, bazat pe experienţa medicilor italieni şi britanici, a fost tradus şi adaptat la condiţiile specifice din România, prin colaborarea cu specialişti de renume din domeniu. Cursurile se finalizează prin intermediul unui riguros sistem de testare prin internet şi au avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi al catedrelor de Asistenţă Socială şi Psihologie ale Universităţii Bucureşti.

RAA este o organizaţie neguvernamentală, înfiinţată în 1990, care, prin proiectele sale, acţionează pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale, sociale şi psihologice a persoanelor afectate de HIV/SIDA, prin servicii directe, gratuite, prin programe de educaţie destinate specialiştilor din domeniu, precum şi prin campanii de informare şi prevenire.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: