Ce înseamnă să fii un medic bun şi cum se poate dobândi un asemenea statut?

Îmi amintesc de perioada când Shipman era medicul tatălui meu. Obişnuia să vină foarte des să-l vadă. Dincolo de faptul că mi-a ucis tatăl, era un medic generalist minunat.1

Sunteţi un medic bun? Este o întrebare formulată, din ce în ce mai des, de pacienţi, de guverne, de cei care plătesc pentru asigurările de sănătate şi de reporterii de la ziare, radio şi TV. Conform rezultatelor obţinute la un sondaj de opinie realizat, recent, în rândul utilizatorilor site-ului bmj.com şi membrilor BMA (British Medical Association - Asociaţia Medicală Britanică), ea se află şi în fruntea listei de sugestii pentru temele din BMJ. Oare de ce?

Pe plan mondial se înregistrează o creştere a numărului de plângeri şi acuzaţii împotriva medicilor. În Marea Britanie, o serie de anchete au declanşat o campanie de investigare şi evaluare colectivă a instituţiilor medicale şi de îngrijire a sănătăţii, probabil, cea mai susţinută de când există NHS (National Health System - Sistemul Naţional de Sănătate). Performanţa individuală a clinicienilor, a laboratoarelor şi a unităţilor clinice, frecvenţa culpelor medicale, neacceptarea practicii de conservare a organelor şi corectitudinea procedurilor de eliberare a certificatelor de deces sunt numai câteva dintre activităţile medicale supuse, în prezent, unui control foarte amănunţit.2-8 Au fost stimulate, aşadar, dezbateri referitoare la tipul de medici preferat de societate, iar nevoia de-a găsi răspunsurile adecvate este accentuată, prin extrapolare, de cheltuielile care se fac pentru învăţământul medical şi pentru serviciile sanitare.

Pentru a defini conceptul de "medic bun" trebuie avute în vedere, pe de-o parte, aptitudinile unui om dedicat trup şi suflet ştiinţei: medicii buni combină experienţa clinică individuală cu cele mai bune dovezi existente la ora respectivă în domeniul lor de activitate; ei sunt practicieni analitici, care-şi utilizează "resursele personale intangibile" pentru îngrijirea pacienţilor.9,10 Pe de altă parte, conceptul de medic bun are la bază dictonul socratic "Cunoaşte-te pe tine însuţi", un deziderat evidenţiat de importanţa pe care General Medical Council (Consiliul General al Medicilor) o acordă vocaţiei în carie-ra medicală şi calităţilor personale, necesare celor care practică o astfel de profesie, printre care buna credinţă, tendinţa spontană spre autocontrol şi, implicit, deschiderea către verificarea rezultatelor şi către învăţarea din greşeli. Cititorii din 24 de ţări care au răspuns la o dezbatere iniţiată de BMJ cu privire la semnificaţia noţiunii de "medic bun" s-au referit la atitudinea amabilă a doctorilor, pe care o considerau a fi mai importantă decât abilităţile legate de nivelul de instruire şi de îndemânare.

Psihiatrul Jeremy Holmes, care a scris şi în acest număr tematic, oferă conotaţii actuale dictonului socratic, conferindu-i o tentă psihologică, şi afirmă că viaţa intimă a majorităţii medicilor este supusă unei lupte intense de idei şi sentimente contradictorii şi incoerente. Dacă o asemenea stare de lucruri reprezintă un standard al vieţii practicianului, evidenţierea aspectelor sinelui, fie ele bune ori dezaprobatoare, îi va ajuta pe medici să devină practicieni "suficient de buni".

Proliferarea agenţiilor oficiale de evaluare medicală semnifică, însă, faptul că chibzuinţa şi conştiinţa - dacă ar putea fi diferenţiate riguros - nu mai oferă garanţii credibile ale statutului de "medic bun". În urmă cu cinci ani, Richard Smith (editorul BMJ - nota redacţiei) vorbea despre o analiză populaţională raţională pentru stabilirea unui sistem de monitorizare, pornind de la premisa că toţi medicii pot, în principiu, să devină doctori problemă: "Gândiţi-vă cât de surprinzătoare ne-ar părea o comunitate de 130 000 de oameni (efectivul medicilor din Marea Britanie), în care absolut nimeni nu comite greşeli grave, nu înnebuneşte, nu foloseşte abuziv drogurile, nu e indolent la locul de muncă, nu e corupt, nu-şi pierde competenţa ori nu se foloseşte de propria poziţie."11

Pentru stabilirea competenţei clinice, societatea şi guvernul îşi îndreaptă atenţia, în prezent, spre procesul de îngrijire a sănătăţii, corelat cu variabilele legate de evoluţie şi, acolo unde este posibil, spre caracteristicile care evidenţiază conformitatea cu standardele, cu ghidurile de conduită şi cu structura serviciilor clinice. Variabilele respective sunt, oare, stabilite în ideea de a deveni determinări surogat ale bunătăţii practicienilor?

Noţiunea de "medic bun" poate influenţa în vreun fel imaginea pe care ne-o formăm despre medici odată ce le-au fost specificate şi verificate competenţa şi performanţa? Până la urmă, atunci când "bun" (ca adjectiv) este un calificativ pentru "medic", semnificaţia termenului este determinată, în mare măsură, de sensul noţiunii de "medic"12 care, la rândul ei, este definită prin programa de învăţământ şi de instruire, precum şi prin volumul de cunoştinţe, competenţe şi va-lori ce urmează a fi etalate în procesul de formare a specialităţii medicale.13 Când se referă la medici, termenul "bun" este folosit, tot mai frecvent, ca o etichetare descriptivă care denotă întrunirea anumitor exigenţe legate de competenţă.

Se consideră, la modul general, că un medic slab pregătit are intenţii bune, dar nu posedă necesarul de cunoştinţe sau aptitudini impuse de profesia aleasă; în această privinţă, este aproape cert că unii medici cu performanţe slabe vor putea fi depistaţi prin proceduri de monitorizare a performanţei. Ce putem spune, însă, despre medicii "răi"? Un medic "rău", oricât de dotat ar fi, are intenţii rele, valori indezirabile, motive suspecte - uneori, chiar draconice. Calificarea unui medic drept "rău" implică existenţa unor defecte morale grave, chiar dacă ele coexistă cu aspecte meritorii în practica medicală, aşa cum reiese din afirmaţiile făcute de fiul uneia dintre victimele lui Shipman. La o examinare retrospectivă a listei de pacienţi ai lui Shipman, s-a constatat o rată mare de decese; şi totuşi, determinările varia-bilelor legate de performanţă nu reuşesc să depisteze medicii răi în toate circumstanţele posibile.

Varietăţile de medici buni, nepregătiţi sau răi sunt diverse şi, uneori, pot coexista la acelaşi individ, ceea ce nu înseamnă, însă, că a deveni un medic bun este un ideal de neatins. Ar fi de dorit ca educaţia medicală din prezent să aibă în vedere combinarea aptitudinilor şi sensibilităţilor unui om dedicat ştiinţei cu capacitatea creatoare a unui umanitarist cu pregătire medicală.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

What's a good doctor, and how can you make one
By marrying the applied scientist to the medical humanist
BMJ 2002;325:667-8

Brian Hurwitz professor of medicine and the arts
School of Humanities, King's College London, London WC2R 2LS
Alex Vass editorial registrar BMJ

Bibliografie


1 Christopher Rudol, quoted in Barkham P. The Shipman Report. Times 2002 July 20:15.

2 Report by the Comptroller and Auditor General. Handling clinical negligence claims in England. London: Stationery Office, 2001. (HC 403 Session 2000­2001 3 May 2001.)

3 Fenn P, Diacon S, Gray A, Hodges R, Rickman N. Current cost of medical negligence in NHS hospitals: analysis of claims. BMJ 2000;320:1567­71.

4 Dyer C. GPs face escalating litigation. BMJ 1999;318:830.

5 Meyers AR. ?Lumping it?: the hidden denominator of the medical malpractice crisis. Am J Public Health 1987 77:1544­8.

6 Bristol Royal Infirmary Inquiry. Learning from Bristol: the report of the public inquiry into children's heart surgery at the Bristol Royal Infirmary 1984­1995. London: Stationery Office, 2001. (CM 5207.) www.bristol­inquiry.org.uk/ (accessed 20 Sep 2002).

7 Department of Health. An organisation with a memory. London: Stationery Office 2000.

8 Department of Health. Building a safer NHS. London: Stationery Office 2001.

9 Sackett DL, Rosenberg WMC, Muir Gray JA, Hayes RB, Richardson WS. Evidence based medicine: what it is and what it isn?t. BMJ 1996;312:71­2

10 Oxman AD, Chalmers I, Sackett DL. A practical guide to informed consent to treatment. BMJ 2001;323:1464­6.

11 Smith R. All doctors are problem doctors. BMJ 1997;314:841.

12 von Wright GH. The varieties of goodness. London: Routledge and Kegan Paul, 1963.

13 General Medical Council. Tomorrow?s doctors. London: GMC, 2002.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: