Campaniile anti-vaccinare - în trecut şi în prezent

British Vaccination Act (Legea Britanică a Vaccinării), din 1840, a reprezentat cel dintâi episod de amestec al statului, în numele sănătăţii publice, în domeniul libertăţilor civile tradiţionale. Autorii, Robert Wolfe şi Lisa Sharp, afirmă că activităţile actualilor propagandişti anti-imunizare sunt inspirate direct din campaniile anti-vaccinare ce au avut loc la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, diferenţele de percepţie fiind minime

În reţeaua Internet s-a acordat o atenţie deosebită mişcării "anti-vaccinare" ? termenul de vaccinare este utilizat în sensul larg de "orice imunizare" ? şi posibilelor efecte negative asupra ratelor de imunizare. Mulţi observatori consideră că fenomenul este nou şi că reprezintă o consecinţă a preocupărilor izvorâte din numărul mare de imunizări utilizate în prezent; adevărul este, însă, că preocupările referitoare la vaccinări au apărut la puţin timp după introducerea vaccinării antivariolice şi au continuat cu aceeaşi intensitate până în prezent. Metodele de răspândire a informaţiilor s-au schimbat, într-adevăr, considerabil faţă de secolul 19, dar preocupările şi activităţile mişcărilor anti-vaccinare şi din Marea Britanie şi din SUA s-au modificat extrem de puţin. Istoricul Martin Kaufman, scriind despre mişcările anti-vaccinare din secolul 19 şi începutul secolului 20, în America, şi-a încheiat lucrarea cu acest comentariu: "Datorită progreselor practicii medicale şi datorită acceptării pe scară largă a rolului jucat de state şi de guvernele federale în domeniul sănătăţii publice, militanţii anti-vaccinare au dispărut din lumina reflectoarelor şi mişcarea s-a stins."1 Sperăm că 

Idei principale

Edward Jenner este principalul responsabil pentru introducerea vaccinărilor în rândul comunităţii medicale; vaccinarea pe scară largă a debutat în anii 1800

Legile vaccinării, elaborate între 1840 şi 1853, au stabilit obligativitatea vaccinării în Marea Britanie; aproape imediat, ligile anti-vaccinare s-au opus legilor, considerând că libertăţile civile sunt călcate în picioare

În 1898 s-a adus un amendament la legea vaccinării pentru a permite unele scutiri pentru părinţi; astfel s-a introdus în legislaţia englezească conceptul de "protestatar din motive de conştiinţă"

Grupurile anti-vaccinare şi-au continuat activitatea până în secolul 21, fiind foarte active pe reţeaua Internet; argumentele prezentate se aseamănă remarcabil de mult cu cele utilizate în secolul 19

un scurt istoric al sentimentelor anti-vaccinare le va oferi profesioniştilor din domeniul medical o perspectivă mai bună asupra grupurilor ce se opun imunizărilor şi asupra argumentelor lor.

Vaccinarea pe scară largă a debutat la începutul anilor 1800, după ce Edward Jenner a prezentat, în 1796, în faţa Royal Society of London, un articol ce detalia succesul în prevenirea variolei la 13 persoane cărora le fusese inoculat un material infecţios viu, extras din pustule sau din cruste de la persoane infectate cu vaccină. Procesul inducea vaccina, o afecţiune virală uşoară, care conferea imunitate la variolă. Jenner a denumit materialul de vaccina "vaccin" (derivat de la vacca, denumirea latină pentru vacă); întregul proces a fost denumit vaccinare. Cu toate că nu Jenner a descoperit vaccinarea, el a fost prima persoană care a conferit procedurii un statut ştiinţific, el a fost principalul factor responsabil de popularizarea metodei.3

Legile Vaccinării (1840-98) şi rezistenţa la vaccinare

În Marea Britanie, Legea Vaccinării, apărută în anul 1840, a oferit posibilitatea efectuării gratuite de vaccinări pentru persoanele lipsite de resurse materiale şi a proscris "inocularea" care, în acea perioadă, însemna "variolizare", inoculare de material variolic (de obicei, într-un loc discret, pentru a preveni o ulterioară desfigurare prin infecţia naturală). Legea vaccinării, apărută în 1853, a făcut obligatorie vaccinarea tuturor sugarilor în primele trei luni de viaţă şi a stabilit că părinţii care se sustrag vaccinării sunt pasibili de amendă sau de închisoare. Legea din 1867 a extins obligativitatea vaccinării până la vârsta de 14 ani şi a stabilit pedepse cumulative pentru non-complianţă. Aceste legi au reprezentat o inovaţie politică prin intermediul căreia au fost extinse atribuţiile guvernului către zonele libertăţilor civile tradiţionale, totul în numele sănătăţii publice.4

Imediat după aprobarea legii din 1853 a apărut rezistenţa la aceste legi, sub forma unor revolte violente în Ipswich, Henley, Miford şi în mai multe alte oraşe.5 În acelaşi an, înfiinţarea, la Londra, a Ligii Anti-vaccinare a oferit un nucleu de rezistenţă pentru oponenţii vaccinării. După ce a fost aprobată legea din 1867, oponenţii şi-au concentrat atenţia asupra restrângerii libertăţilor individuale şi a liberului arbitru. Liga împotriva obligativităţii vaccinării a luat fiinţă în 1867, ca răspuns la noua lege, cu un manifest în şapte puncte pe frontispiciul revistei sale, National Anti-Compulsory Vaccination Reporter, începând astfel:

I . Parlamentul are datoria sfântă de a proteja toate drepturile omului.

II. Parlamentul acţionează exact invers prin legile vaccinării care încalcă dreptul părinţilor de a-şi proteja copiii faţă de boli.

III. Considerăm că parlamentul merită oprobriul public pentru că, în loc să ocrotească libertatea subiecţilor, a îngrădit-o, considerând că o bună stare de sănătate ar fi o crimă ce trebuia pedepsită cu amenzi sau cu închisoare pentru părinţii devotaţi.

William Hume-Rothery, preşedinte, 1878, Liga împotriva obligativităţii vaccinărilor.6

Între anii 1870-1880 a apărut un mare număr de articole, cărţi şi reviste având ca tematică mişcarea anti-vaccinare. Dintre reviste, menţionăm Anti-Vaccinator (fondat 1869), National Anti-Compulsory Vaccination Reporter (1874) şi Vaccination Inquirer (1879).4 În multe regiuni ale Europei s-au ivit mişcări similare. În Stockholm, cea mai mare parte a populaţiei a început să refuze vaccinarea, astfel încât, până în anul 1872, rata vaccinărilor din Stockholm era doar cu puţin mai mare de 40%, în timp ce în restul Suediei atingea 90%. Medicul şef al oraşului, dr. C A Grahs, temându-se de apariţia unor epidemii severe, a solicitat să se ia măsuri mai stricte pentru a stimula vaccinările. Apariţia unei epidemii majore în 1874 a şocat întregul oraş şi a avut drept consecinţă creşterea ratei vaccinărilor, punând o stavilă în calea apariţiei altor epidemii.7

În Marea Britanie era în creştere presiunea din partea mişcărilor anti-vaccinare. Ca urmare a unei ample demonstraţii anti-vaccinare, ce a avut în loc în Leicester, în anul 1885, la care au participat aproape 100 000 de persoane, a fost înfiinţată o comisie regală, care să analizeze, în acelaşi timp, solicitările militanţilor anti-vaccinare şi dovezile aduse în favoarea efectuării vaccinărilor. Comisia a funcţionat şapte ani, timp în care s-au înregistrat declaraţii cuprinzătoare ale oponenţilor şi ale suporterilor vaccinărilor. Raportul elaborat de comisie în 1896 ajungea la concluzia că vaccinarea oferă protecţie împotriva apariţiei variolei, dar, pentru a nu-i nemulţumi pe oponenţii vaccinării, recomanda abolirea pedepselor cumulative. O nouă lege asupra vaccinării, apărută în 1898, elimina pedepsele cumulative şi introducea o clauză de conştiinţă, permiţând ca părinţii care nu erau convinşi de eficienţa şi de gradul de siguranţă a vaccinărilor să obţină un certificat de scutire de vaccinări. Actul a introdus în legislaţia englezească conceptul de "protestatar pe motive de conştiinţă".8,9

America de Nord

Nici SUA nu au fost ocolite de mareea mişcărilor anti-vaccinare de la sfârşitul secolului 19; utilizarea pe scară largă a vaccinărilor, în prima parte a secolului, a fost urmată de apariţia unor mici focare de variolă şi peste vaccinări s-a aşternut vălul uitării. Cu toate acestea, din cauza susceptibilităţii populaţiei, în anii 1870 afecţiunea a devenit epidemică. Pe măsură ce statele făceau eforturi să întărească legile în vigoare asupra vaccinării, sau să elaboreze altele noi, au apărut mişcări anti-vaccinare energice. În 1879 a fost fondată Societatea Americană Anti-vaccinare, ca urmare a unei vizite efectuate la New York de către William Tebb, liderul britanic al mişcării anti-vaccinare. În 1882 s-a înfiinţat Liga împotriva vaccinării obligatorii din New England şi în 1885 a luat fiinţă Liga Anti-vaccinare din New York City. Utilizând pamflete, procese şi lupte viguroase în incintele legislaturilor statale, militanţii anti-vaccinare au reuşit să înlăture din lege obligativitatea vaccinărilor în California, Illinois, Indiana, Minnesota, Utah, West Virginia şi Wisconsin. În Montreal şi Milwaukee a continuat lupta între autorităţile de sănătate publică şi militanţii anti-vaccinare, aceştia din urmă combătând vaccinarea în tribunale şi instigând la revolte.1

Monstrul vaccinării

Pe lume s-a ivit un monstru atotputernic şi îngrozitor; el are coarne de taur, crupă de cal, fălci de krakin, dinţi şi măsele de tigru, coadă de vacă, poartă în pântece toate relele din cutia Pandorei, ciuma, molima, lepra, pustulele roşii, ulcerele gangrenate şi rănile purulente ce-i acoperă trupul şi este înconjurat de o atmosferă de boli nenumărate, suferinţă şi moarte; el se hrăneşte cu oameni ? mai ales cu copii sărmani, lipsiţi de ajutor ? provocându-le nu doar o rană, ori o sută, sau o mie, ci sute de mii (Vaccinae Vindicia: 413, 423).

Monstrul poartă numele de vaccinare; dezastrul provocat de el în rândul oamenilor a fost înspăimântător şi îngrijorător.

Cu toate acestea, oricât de ciudat ar părea, monstrul are nu numai o mulţime de prieteni, ci şi admiratori, care i se prosternează şi îi stimulează teribilul apetit.

Oare nu merită oamenii, eroii ? care au cutezat primii să i se împotrivească şi au încercat să stăvilească dezastrul provocat de monstrul înspăimântător şi distructiv şi, într-un târziu, l-au supus şi l-au alungat ?, un obelisc creat în cinstea lor, cu numele lor înscrise la temelie, gravate în caractere de neşters, pentru a nu fi uitaţi niciodată şi pentru a li se aduce mulţumiri din partea generaţiilor viitoare?

Nu sunt, oare, acestea numele MOSELEY, ROWLEY, BIRC, SQUIRREL, LIPSCOMB? Londra 1807

"Nimic nou sub soare" extras din website-ul Vaccine Damage Prevention (Accesat pe 8 august 2002)

Militanţii anti-vaccinare de ieri şi de azi ? la distanţă de două secole

Aproape de sfârşitul secolului 20, un val de activităţi anti-vaccinare a dus la sporirea interesului din partea media faţă de argumentele împotriva imunizării copiilor. Am adunat argumentele actualei mişcări anti-vaccinare şi le-am comparat cu cele ale omologilor lor din secolul 19 (caseta A pe bmj.com), exprimate în presa vremii şi culese dintr-un studiu efectuat de Leask şi Chapman asupra temelor anti-vaccinare.10 În caseta B de pe bmj.com sunt rezumate caracteristicile şi impactul mişcării anti-vaccinare, comparând sfârşitul secolului 19 cu sfârşitul secolului 20. Apar similitudini izbitoare, sugerând o transmitere neîntreruptă peste timp a atitudinilor şi convingerilor.

Comparaţiile subliniază faptul că, indiferent de opiniile corpului medical despre mişcarea anti-vaccinare, este importantă conştientizarea profunzimii convingerilor acestora, ea fiind, a-deseori, de natură spirituală sau filosofică;11 convingerile au rămas remarcabil de constante, pe toată perioada scursă între cele două secole.

La mişcarea anti-vaccinare au aderat diverse categorii de persoane, de la cei puţin preocupaţi de teoriile unei conspiraţii şi până la beneficiarii educaţi şi bine informaţi ai serviciilor de sănătate, care îşi justifică, deseori, în mod raţional, convingerile, toţi uniţi de "un amestec de viziuni asupra vieţii referitoare la mediu, vindecare, holism? şi o lectură critică a articolelor ştiinţifice şi alternative".12 

Către o rezolvare a controversei?

"Cei care pun cu insistenţă la îndoială practicile curente nu vor dispărea şi nu vor fi reduşi la tăcere. Ei vor pune în dificultate majorităţile. O atitudine înţeleaptă constă, cel puţin, în promovarea înţelegerii faptului că a ridica semne de întrebare este o atitudine creatoare şi nu pur şi simplu distructivă." (Martin E Marty, teolog)

În rândul obligaţiilor impuse în era modernă, vaccinarea ocupă o poziţie unicat pentru că impune indivizilor să accepte injectarea în corp a unui medicament sau agent medicinal, ceea ce a stârnit opoziţii înverşunate. Această opoziţie a început odată cu primele vaccinări, nu a încetat în prezent şi, probabil, nu se va stinge niciodată. Înţelegem, astfel, existenţa unei probleme spinoase: cum anume ar trebui autorităţile medicale competente să abordeze mişcarea anti-vaccinare? O reacţie pasivă ar putea să pună în pericol sănătatea societăţii, în timp ce o abordare de pe poziţii de forţă ar ameninţa valorile libertăţilor individuale şi libertatea de expresie pe care le apreciem atât de mult. Această tensiune creativă nu o să dispară şi nu va fi rezolvată apelând doar la forţă.

Finanţare: Nici una.

Interese competitoare: Nici unul declarat.

Anti-vaccinationists past and present
BMJ 2002;325:430-2

Department of Family Medicine, Northwestern University's Feinberg Medical School, Morton Building 1­658, 303 East Chicago Avenue, Chicago, IL 60611­3008, USA
Robert M Wolfe assistant professor
Lisa K Sharp assistant professor
Correspondence to: RMWolfe r­wolfe@northwestern.edu

Bibliografie


1 Kaufman M. The American anti­vaccinationists and their arguments. Bull Hist Med 1967;41:463­78.

2 Horton R. Myths in medicine: Jenner did not discover vaccination. BMJ 1995;310:62.

3 Barquet N, Domingo P. Smallpox: the triumph over the most terrible of the ministers of death. Ann Intern Med 1997;127:635­42.

4 Porter D, Porter R. The politics of prevention: anti­vaccinationism and public health in nineteenth­century England. Med Hist 1988;32:231­52.

5 Scarpelli G. îNothing in nature that is not useful': the anti­vaccination crusade and the idea of harmonia naturae in Alfred RusselWallace. Nuncius 1992;7:109­30.

6 Hume­RotheryW. Light for electors. National Anti­Compulsory Vaccination Reporter (Cheltenham, England) 1878;3(Dec 1):1.

7 Nelson MC, Rogers J. The right to die? Anti­vaccination activity and the 1874 smallpox epidemic in Stockholm. Soc Hist Med 1992;5:369­88.

8 Swales JD. The Leicester anti­vaccination movement. Lancet 1992;340:1019­21.

9 Williamson S. Anti­vaccination leagues. Arch Dis Childhood 1984;59:1195­6.

10 Leask J, Chapman S. ?An attempt to swindle nature?: press anti­immunisation reportage 1993­1997. Aust N Z J Public Health 1998; 22:17­26.

11 Wolfe RM, Sharp LK. Acts of faith: religion, medicine, and the anti­vaccination movement. Park Ridge Center Bulletin. 2000; Jul­Aug:9­10.

12 Rogers A, Pilgrim D. The pros and cons of immunisation?paper one: immunisation and its discontents: an examination of dissent from the UK mass childhood immunisation programme. Healthcare Analysis 1995;3:99­107.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Irina Tănăsescu
Autor: