Tulburările sănătăţii mentale la copii în comunitate: studiu cu supraveghere de 18 luni

În cadrul unui studiu efectuat, recent, la scară naţională, s-a constatat că prevalenţa afecţiunilor psihiatrice la copiii şi adolescenţii din Marea Britanie a fost de peste 9%.1

Părinţii şi medicii consideră, adesea, că asemenea tulburări sunt tranzitorii, dar studiile longitudinale au demonstrat contrariul.2 Am urmărit copii în cadrul unui studiu naţional, pentru a examina persistenţa tulburărilor pe un eşantion mare de copii din Marea Britanie.1

Participanţi, metode şi rezultate

Studiul original a inclus un eşantion de 10 438 de copii britanici cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani.1 Am trimis un chestionar părinţilor tuturor copiilor cu o tulburare psihiatrică (936) şi unei treimi dintre cei fără tulburări psihiatrice (3 029). Acesta a inclus întrebări legate de intensitate şi gravitate, o determinare corect validată a psihopatologiei din copilărie şi impactul ei asupra copilului.3,4

Au răspuns în total 73% dintre părinţi; în privinţa celor pierduţi de sub urmărire, problemele s-au datorat nu refuzului de a participa, ci faptului că nu au putut fi contactaţi. Rata de răspuns a fost mai mică la părinţii care aveau un copil afectat decât la cei fără astfel de tulburări (66% v 76%). Cei care nu au răspuns în etapa de urmărire au avut semnificativ mai multe simptome iniţial (analiză de varianţă ajustată în funcţie de diagnosticul iniţial, F=39,9, 1 df, P<0,001: scorul mediu al simptomelor, pentru cei care nu au răspuns, a fost de 1,2 ori mai mare decât pentru cei care au răspuns, în concordanţă cu diagnosticul). Nu au existat diferenţe semnificative între scorurile iniţiale ale celor care au răspuns şi ale celor care nu au răspuns. Pe ansamblu, lipsa răspunsurilor nu ne-a determinat să supraestimăm persistenţa patologiei psihice.

Figura ilustrează scorurile simptomelor şi impactului la copiii cărora li s-a stabilit, iniţial, diagnosticul de tulburări hiperkinetice, de comportament, emoţionale sau fără tulburări. Am utilizat teste t pereche pentru a stabili dacă au fost semnificative modificările scorurilor simptomelor şi impactului la copiii cu tulburări hiperkinetice, de comportament, emoţionale sau la cei fără tulburări. Pentru tulburările de comportament, nu s-au modificat semnificativ nici simptomele, nici impactul. La copiii cu hiperkinezie, simptomele (P<0,05), nu şi impactul, au diminuat semnificativ. Pentru tulburările emoţionale s-a constatat o scădere semnificativă atât a simptomelor, cât şi a impactului (P<0,001 pentru ambele), deşi scorurile la etapa de urmărire au fost încă semnificativ mai mari decât în grupul fără tulburări iniţiale (P<0,001, test t pe eşantioane independente).

Am definit "cazuistica" din combinarea simptomelor în număr ridicat (?14) cu scorurile impactului (?2).3 Cazuistica la etapa de urmărire a fost considerată informativă pentru numai 86% (2 487/2 901) dintre participanţii la care cazuistica a fost concordantă cu diagnosticul psihiatric iniţial. De exemplu, când un copil a primit, iniţial, diagnosticul de tulburare de comportament numai pe baza simptomelor semnalate de un profesor şi când chestionarul iniţial, completat de părinţi, a prezentat copilul ca fiind normal, atunci diagnosticul (tulburare prezentă) şi cazuistica (negativ) nu au fost concordante. Aşadar, cazuistica nu a fost considerată informativă la urmărire, deoarece răspunsurile părinţilor la chestionar probabil că nu s-au modificat, indiferent dacă tulburările de comportament au persistat ori s-au rezolvat. La fel, dacă diagnosticul iniţial de depresie la adolescent a fost pus pe baza simptomelor semnalate de acesta (neconstatate de părinte), chestionarul de control pentru părinţi este improbabil să fie informativ.

Criteriile cazuisticii la 18 luni de urmărire au fost întrunite de 3% (67/2 249) dintre copiii care nu au avut iniţial o tulburare psihiatrică, comparativ cu 62% (147/238) dintre cei care au avut-o (risc relativ 20,7; interval de încredere 95% (16,0-26,7). Persistenţa la 18 luni a variat în funcţie de diagnosticul iniţial: 36% (25/70) pentru copiii care au avut, iniţial, tulburare emoţională, comparativ cu 73% (122/168) pentru cei cu alte tulburări iniţiale (majoritatea tulburări de comportament şi hiperkinetice, uneori coexistând cu tulburările emoţionale) (P<0,001, test 2).


Scorurile medii pentru simptome şi impact, iniţial şi la 18 luni, din chestionarul cu privire la intensitate şi gravitate,
completat de părinţi, pentru copiii cu şi fără tulburare psihiatrică iniţială

Comentarii

Patologia psihică din copilărie este, adesea, persistentă, mai ales la copiii cu tulburări de comportament şi hiperkinezie. Cu toate că au un prognostic mai bun decât tulburările de comportament sau hiperkinetice, tulburările emoţionale nu sunt întotdeauna benigne: dispariţia lor la 18 luni e departe de a fi completă, iar studiile recente sugerează existenţa unui risc crescut de recurenţă a unor tulburări similare la vârsta adultă.2

Cei care vin în contact cu copiii trebuie să ia în serios simptomele de stres emoţional, modificările de comportament şi hiperactivitatea, ele putând influenţa negativ activitatea copilului şi dezvoltarea sa. Este puţin probabil ca atare simptome să fie tranzitorii. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât intervenţiile bazate pe dovezi pot să amelioreze stresul şi să diminueze handicapul secundar, determinat de întreruperea instruirii şi de modificarea socializării.5

Contribuţii: IM a condus controalele iniţiale şi pe cele de urmărire şi a examinat analiza, datele şi versiunile intermediare ale articolului. RG şi TF au fost în comitetul coordonator pentru ambele controale. RG a efectuat analiza, iar TF a creionat articolul. RG este garantul.

Finanţare: TF este finanţat de o bursă Wellcome de pregătire clinică, iar studiile de urmărire originale au fost susţinute de Department of Health (Departamentul de Sănătate).

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Mental health pro-blems of children in the community: 18 months follow up
BMJ 2002;324:1496-7

Department of Child and Adolescent Psychiatry, Institute of Psychiatry, King's College London, London SE5 8AF
Robert Goodman professor
Tamsin Ford clinical research fellow
Office for National Statistics, London SW1V 2QQ
Howard Meltzer principal social researcher
Correspondence to: Robert Goodman r.goodman@iop.kcl.ac.uk

Bibliografie


1 Meltzer H, Gatward R, Goodman R, Ford T. Mental health of children and adolescents in Great Britain. Stationery Office: London, 2000.

2 Harrington R. Developmental continuities and discontinuities. Br JPsychiatry 2001;179:189­90.

3 Goodman R. The extended version of the strengths and difficulties questionnaire as a guide to child psychiatric caseness and consequent burden.J Child Psychol Psychiatry 1999;40:791­801.

4 Goodman R. Psychometric properties of the strengths and difficulties questionnaire (SDQ). J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2001;40:1337­45.

5 Graham P. Treatment interventions and findings from research: bridging the chasm in child psychiatry. Br J Psychiatry 2000;176:414­9.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: