Graniţa dintre neurologie şi psihiatrie

În Occident s-a considerat, vreme de mai bine de 2 000 de ani, că neurologia şi psihiatria erau reunite într-o singură specialitate medicală, desemnată, adesea, prin termenul de neuropsihiatrie. Charcot, Freud, Jackson sau Bleuler, printre mulţi alţii, şi-au elaborat conceptele prin prisma studierii în ansamblu a creierului şi a minţii, indiferent dacă erau interesaţi mai mult de aspectele clinice sau de cele legate de cercetare.

Cu toate acestea, în se-colul 20 a apărut o sciziune, fiecare dintre cele două domenii urmând căi de dezvoltare diferite. Neurologii s-au axat pe tratamentul afecţiunilor creierului care prezentau atât anomalii cognitive şi comportamentale, cât şi manifestări somatice accidentul vascular cerebral, scleroza multiplă, boala Parkinson şi aşa mai departe-în timp ce psihiatrii s-au concentrat pe tulburările stării de dispoziţie şi a gândirii, asociate cu semne fi-zice minore sau fără semne fizice la examinarea neurologică a sistemului motor şi senzorial-schizofrenia, depresia, anxietatea etc. În legătură cu etiologia şi patogenia unor afecţiuni au fost elaborate teorii contradictorii care au determinat atitudini negative ale specialiştilor din cele două domenii, ajungându-se chiar la comportamente necivilizate. În centrele medicale universitare s-au înfiinţat departamente de neurologie şi psihiatrie separate, care nu erau aproape deloc interesate de colaborarea în domeniul cercetării, învăţământului sau îngrijirii pacienţilor.1 Specialiştii care adoptaseră o perspectivă holistică în privinţa disciplinelor respective erau retraşi complet din activitate pe la jumătatea secolului trecut.2

Este clar că realizările recente din domeniul neurologiei au făcut imposibilă, în prezent, stabilirea unei linii de demarcaţie între afecţiunile neurologice şi cele psihiatrice. De exemplu, este bine cunoscut faptul că mulţi pacienţi cu boala Parkinson şi accident vascular cerebral prezintă depresie, unii având şi demenţă. Există, oare, o diferenţă esenţială între o psihoză toxică (psihiatrie) şi encefalopatia metabolică cu delirium (neurologie)? Asemenea exemple sunt cunoscute de mai mulţi ani. Rezonanţa magnetică funcţională şi tomografia cu emisie de pozitroni au furnizat, recent, date şi mai spectaculoase. Tulburarea obsesiv-compulsivă este caracterizată prin idei, imagini sau impulsuri recurente, nedorite, neaşteptate şi persistente, care par stupide, caraghioase, dezgustătoare sau îngrozitoare (obsesii), şi prin nevoia stringentă de a efectua un act (compulsii) cu scopul de a diminua disconfortul produs de obsesie. Creşterea nivelului cerebral de serotonină cu inhibitori selectivi ai recaptării ei poate controla simptomele şi semnele afecţiunii. Datele oferite, la unii pacienţi, de o bază genetică, la alţii de anomaliile structurale ale creierului, relevate de rezonanţa magnetică, ca şi profilul anormal al activităţii cerebrale, demonstrat de rezonanţa magnetică şi de tomografia cu emisie de pozitroni, sugerează, în ansamblu, că schizofrenia este o boală cerebrală.3

De asemenea, datele ştiinţifice obţinute în domeniul neurologiei, care corelează neurologia cu psihiatria, nu provin numai din studierea pacienţilor. Deprinderea cititului în sistemul braille poate dezvolta regiunea cerebrală care corespunde stimulării vârfurilor degetelor. Studiile imagistice cerebrale au arătat că, la adulţii muzicieni, mai multe zone din creier sunt mai dezvoltate decât la cei care nu au o astfel de îndeletnicire. Cortexul motor primar şi cerebelul, zone implicate în mişcare şi coordonare, sunt mai dezvoltate la muzicieni decât la oamenii care nu cântă la instrumente muzicale; la fel, şi corpul calos. Renunţarea la utilizarea sistemului braille sau la vioară poate inversa conexiunile funcţionale neuroanatomice.4

Datorită uriaşei acumulări de cunoştinţe din domeniul neurobiologiei, în decursul ultimilor ani, şi a creşterii numărului de afecţiuni (inclusiv a celor menţionate mai sus) a căror patologie era considerată, în trecut, a fi de natură psihică, ea fiind, de fapt, neurologică, aşa cum s-a constatat în prezent, s-ar putea ca unii neurologi să susţină că, la ora actuală, specialitatea lor s-a detaşat de celelalte, ca un adevărat lider al ştiinţelor medicale. Dacă lucrurile ar sta aşa, este evident că nu am accepta un asemenea punct de vedere. Suntem de părere că pentru practica şi îngrijirea neurologică şi psihiatrică este indispensabil conceptul de sănătate mentală, care este mult mai important decât simpla absenţă a bolii cerebrale. Din punctul nostru de vedere, apropierea fundamentală dintre sănătatea mentală şi boala cerebrală (evitând termenii "sănătate cerebrală" şi "boală mentală", care produc confuzie5), ca bază a îngrijirii, reiese, într-o primă instanţă, din diferenţierea făcută de Aristotel între cauzele eficiente şi cele reale. (O cauză eficientă, sau un mecanism, este aceea prin intermediul căreia se întâmplă ceva; o cauză reală, sau o cauză teleologică, este cea datorită căreia se întâmplă ceva.) Aşadar, neurologii şi psihiatrii trebuie să aibă o perspectivă amplă, pentru că domeniile lor sunt legate de studiul comportamentului orientat spre scop şi al caracterului intenţionat (cauze reale), care presupun o funcţie cerebrală/mentală, la fel ca şi percepţia senzorială şi mişcarea. Este evident faptul că instruirea generaţiilor viitoare de neurologi şi psihiatri trebuie să aibă la bază neurologia, dar este la fel de important să se axeze şi pe acele dimensiuni ale practicii medicale care caracterizează esenţa activităţii doctorilor specializaţi pe tratarea afecţiunilor localizate de la gât în sus.6

The wall between neurology and psychiatry
Advances in neuroscience indicate it's time to tear it down
BMJ 2002;324:1468-9

Mary G Baker president,
European Parkinson's DiseaseAssociation Kailua, Maybourne Rise, Mayford,Woking, Surrey GU22 0SH
Rajendra Kale assistant editor,
BMJ, London WC1H 9JR
Matthew Menken chairman,
research group on medical education, World Federation of Neurology, 75 Veronica Avenue, Somerset, NJ 08873, USA
MMenken712@aol.com

Bibliografie


1 Menken M, Munsat TL, Toole JF. The global burden of disease study.

Implications for neurology. Arch Neurol 2000;57:418­20.

2 Findley LJ for Global Parkinson's Disease Steering Committee. Factors

impacting on quality of life in Parkinson's disease: results from an international survey. Movement Disord 2002;17:60­7.

3 Janca A. A report on the WHO Working Group on Parkinson's disease.

Neuroepidemiology 1999;18:236­40.

4 Beck AT, Steer RA, Garvin MG, Psychometric properties of the Beck

depression inventory: twenty­five years of evaluation. Clin Psychol Rev

1998;8:77­100.

5 Peto V, Jenkinson C, Fiztpatrick R, Greenhall R, The development and

validation of a short measure of functioning and well being for individuals with Parkinson's disease. Qual Life Res 1995;4:241­8.

6 Jarman B, Hurwitz B, Cook A, Bajekal M, Lee A. Effects of communitybased nurses specialising in Parkinson's disease on health outcome andcosts: a randomised controlled trial. BMJ 2002;324:1072­5.

Rate this article: 
Average: 4 (1 vote)
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr. Rodica Chirculescu
Autor: