A fost lansat planul naţional de prevenţie şi control ale bolilor cardiovasculare

În cadrul primei campanii de prevenire a bolilor cardiovasculare din România a fost lansat Planul Naţional Multianual de Prevenţie şi Control ale Bolilor Cardiovasculare, cu ocazia Congresului Naţional de Cardiologie, ce s-a desfăşurat la Sinaia, în perioada 25-28 septembrie 2002.

Congresul a fost urmat de organizarea Zilei Internaţionale a Inimii, pe 29 septembrie a.c. Planul, coordonat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei (MSF), urmăreşte ca, până în 2020, să scadă cu 40% mortalitatea şi morbiditatea provocate de bolile cardiovasculare în rândul populaţiei cu vârste sub 65 de ani.
Obiectivele vor fi realizate prin trei metode: screening populaţional, în vederea evidenţierii persoanelor cu risc cardiovascular genetic, dar şi biologic; conştientizarea populaţiei în privinţa factorilor de risc cardiovascular; promovarea unui stil de viaţă sănătos prin programe de combatere a fumatului, sedentarismului şi stresului; limitarea consumului de alcool şi a unei alimentaţii nesănătoase.
Bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de mortalitate în România, cele aproximativ 170 000 de decese pe an (ce echivalează cu 730 de decese la 100 000 de locuitori) situând ţara noastră pe locul al treilea în Europa, după Bulgaria şi Republica Moldova.
Obiectivele planului corespund celor prevăzute de strategia pe termen lung, lansată, anul acesta, de Societatea Europeană de Cardiologie, în urma analizării datelor îngrijorătoare, referitoare la mortalitatea specifică, datorată cardiopatiei ischemice şi hipertensiunii arteriale, înregistrate în Europa Centrală şi de Est.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: