Sistemul de apel de urgenţă cu număr unic va fi aplicat la nivel naţional

Autorităţile române trebuie să pregătească o strategie de aplicare, la nivel naţional, a sistemului de apel de urgenţă cu număr unic, care urmează să fie sprijinită de instituţiile financiare internaţionale, arată concluziile unei mese rotunde organizate de delegaţia Comisiei Euro-pene în România, cu sprijinul autorităţilor române.

Concluziile au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă, pe 17 iunie a.c., la Centrul de Informare al Comisiei Europene. Aplicarea sistemului de servicii de urgenţă în ţara noastră va asigura o mai bună protecţie a cetăţenilor din Uniunea Europeană ce călătoresc în ţările candidate, ca şi a cetăţenilor români, a afirmat dl. Jonathan Scheele, şeful delegaţiei Comisiei Europene în România. Concluziile au indicat că legislaţia trebuie să de-vină flexibilă pentru a asigura cea mai bună practică şi că este necesară coordonarea mai multor structuri, ce pot asigura asistenţa de urgenţă la nivel optim: medici, poliţie, pompieri, specialişti in telecomunicaţii şi reprezentanţi ai administraţiei publice.

S-a subliniat că sistemul asistenţei de urgenţă autohton trebuie reformat, pentru a separa atribuţiile serviciilor de ambulanţă de cele ale medicului de familie, care nu va mai putea fi chemat pentru urgenţe.

Dispozitive de asistenţă de urgenţă funcţionează, la ora actuală, în numai opt judeţe. Extinderea numărului lor la nivel naţional se va face prin preluarea, de către Ministerul de Interne, a 33 de ambulanţe de descarcerare de la Ministerul Sănătăţii şi Familiei, obţinute prin intermediul unui program PHARE, prin seminarii de pregătire a specialiştilor în domeniul asistenţei de urgenţă şi prin derularea unui Proiect de Împrumut de la Banca Mondială, aprobat de Guvern.

Conform afirmaţiilor Generalului de Brigadă VladimirSecară , Comandantul Corpului Pompieri-lor Militari din România, serviciile de urgenţă vor fi asigurate, în primul rând, in judeţele aflate pe rutele de trafic european şi în zonele turistice (litoral, Valea Prahovei) şi, ulterior, în celelalte judeţe ale ţării.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: