ABC autorilor: o analiza a influentei initialei numelui asupra pozitiei in lista de autori

Initiala numelui de familie este utilizata, de obicei, pentru a distinge un individ dintr-o cohorta, incepind cu primii ani de scoala si terminind cu nivelul academic.

Unii se considera dezavantajati de faptul ca numele lor incepe cu o litera de la sfirsitul alfabetului; asa se face ca bunicul lui Larry Adler, al carui nume original a fost Zelakovitch, a decis sa si-l schimbe dupa ce "se saturase sa fie mereu ultimul pe orice lista."1

Exista o controversa permanenta asupra necesitatii ca autorii sa mentioneze "ce contributie are fiecare in parte la realizarea studiului si cine este responsabil pentru continutul articolului."2 Unele reviste, cum este Lancet, le solicita autorilor sa-si specifice aportul la elaborarea lucrarii.3,4 BMJ nu este atit de strict in aceasta privinta si le sugereaza cititorilor sa nu traga nici un fel de concluzii din ordinea autorilor, stabilita conform recomandarilor Vancouver, intrucit conventiile referitoare la prezentarea unui articol in vederea publicarii nu aplica intotdeauna aceleasi criterii.2,3

De obicei, prestigiul unui autor este evaluat in functie de pozitia pe care o are in lista de autori, si nu in lista de contributii; asa sunt triati, de exemplu, candidatii la un interviu. Studiul de fata urmareste sa stabileasca daca ordinea numelor autorilor confera sau nu vreun avantaj celor al caror nume incepe cu o litera de la inceputul alfabetului.


Pozitia autorului in functie de initiala numelui de familie, in articolele si editorialele publicate in BMJ in intervalul 1 august 2000-1 iulie 2001

Metode si rezultate

Am inclus in studiu toate editorialele si articolele din BMJ (articolele originale ori cele pe teme de medicina generala, informare in practica medicala, sinteze clinice, educatie si dezbateri) scrise de doi sau mai multi autori si publicate in intervalul 1 august 2000-31 iulie 2001. Pentru fiecare articol am inregistrat ordinea autorilor in functie de initiala numelui de familie. Au fost analizate de 550 de articole si editoriale care au totalizat 1 456 de autori (figura).

In figura este indicata pozitia autorilor in functie de initiala numelui de familie. Se observa ca primii autori au avut initiala mai frecvent in grupul primelor noua dintre cele 13 litere ale primei jumatati din alfabet (A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L, M); regula s-a aplicat numai la doua litere din a doua jumatate (P, Y). Exista un procent foarte mare de primi autori cu initiala Y; cu toate acestea, s-a constatat ca doar sapte autori faceau parte din aceasta categorie.

Comentarii

A avea un nume cu initiala din prima jumatate a alfabetului pare a conferi un avantaj in stabilirea ordinii autorilor articolelor publicate in BMJ. Astfel, cei care doresc sa publice un studiu ar trebui sa urmeze exemplul bunicului lui Larry Adler si sa aiba in vedere schimbarea numelui pentru a-si spori sansele de-a aparea in pozitia de prim autori.


Scuzati-ma, dumneavoastra sunteti ultimul la rind?

Rezultatele prezentului studiu reactualizeaza dezbaterea pe tema semnificatiei pe care o are ordinea autorilor, cea alfabetica fiind precumpanitoare fata de cea in functie de contributia individuala. BMJ le recomanda autorilor ca "autorul principal sa fie considerat cel care a avut o contributie substantiala la conceptia si protocolul studiului, la analiza si interpretarea datelor sau la redactarea si revizia finala a lucrarii."2 N-ar fi, oare, mai corect ca, in loc sa se bazeze pe decizia subiectiva a autorilor, revistele medicale sa adopte o formula de publicare in care ordinea autorilor sa fie corelata clar cu ponderea contributiei individuale la realizarea articolului?

Au contribuit: RC a avut ideea studiului si a conceput protocolul de lucru, a contribuit la interpretarea datelor si a redactat textul. EB a contribuit la protocolul de lucru, a coordonat analiza si a recenzat lucrarea. SC a contribuit la protocol, a colectat datele si a aprobat forma de manuscris a articolului. RC este garantul lucrarii.

Finantare: Fara finantare externa.

Interese competitoare: Nici unul declarat.

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr Malina Ioanas
Autor: