Actualitati in tratamentul cu betaxolol (Lokren)

Date generale

Betaxololul (Lokren) este un betablocant cardioselectiv, fara activitate simpatomimetica intrinseca, cu un slab efect stabilizator de membrana de tip chinidinic, cu efect antireninemic, antialdosteronic, cu durata de actiune prelungita si o biodisponibilitate ridicata dupa administrarea orala.

A fost creat de compania Sanofi - Synthelabo cu scopul de a obtine nu numai un produs eficient terapeutic, ci si bine tolerat si comod de administrat. Proprietatile de mai sus recomanda betaxololul, in principal, in tratamentul HTA si al cardiopatiei ischemice. In plus absenta efectului agonist partial si caracterul stabilizator de membrana deschid posibilitatea administrarii betaxololului in unele forme si stadii de insuficienta cardiaca, aritmii si in glaucom.

Farmacodinamica si farmacocinetica

Betaxololul, (2-propranolol,1-(4-(cyclopropyl/metoxy)-ethylphenoxy), 3 (1-methyl)amino)) este un betablocant inrudit cu acebutalolul, atenololul si metoprololul, inalt selectiv, lipsit de efect agonist partial si cu slab efect stabilizator de membrana de tip chinidinic. Efectul bradicardizant al betaxololului in tahicardia indusa de isoproterenol este de doua ori mai mare fata de cel al metoprololului, de sapte ori mai mare fata de cel al acebutalolului si egal cu al propranololului, iar in tahicardiile spontane scorul creste de opt si, respectiv, de noua ori fata de metoprolol si atenolol.

Cardioselectivitatea betaxololului fata de beta-1 receptor este mult superioara propranololului si, de asemenea, superioara celei a atenololului si metoprololului, fapt confirmat experimental, cu ajutorul tehnicilor de marcaj radioactiv si experimental, prin incapacitatea de a anihila efectul vasodilatator al acetilcolinei, al histaminei sau efectul vasoconstrictor al 5-hidroxitriptaminei. In studiile clinice, betaxolol administrat in echidoza bradicardizanta cu propranololul nu a modificat, spre deosebire de acesta din urma, VEMS-ul si capacitatea vitala a bolnavilor. De asemenea, efectul hipoglicemiant, tremorul si reducerea fluxului sanguin la brat au fost semnificativ mai mici sau absente dupa betaxolol fata de propranolol administrat in echidoza bradicardizanta.

Betaxolul scade TA, atât in diverse modele experimentale, cât si in observatia clinica. Betaxololul reduce frecventa cardiaca, scade forta de contractie si, probabil, are si un discret efect vasodilatator, blocând influxul de Ca. Totodata betaxololul are un efect antireninemic si antialdosteronic. Studii electrofiziologice cardiace au demonstrat ca betaxololul deprima nodul sinusal cu cresterea duratei perioadei de depolarizare si a timpului de recuperare a nodului. Conducerea nodului AV creste prin prelungirea intervalului A-H, fara modificarea conducerii la nivelul retelei Hiss-Purkinje sau la nivelul cailor accesorii cu conducere retrograda.

Betaxololul scade rezistenta vasculara renala si reduce nivelul reninei si al aldosteronului, fara a modifica semnificativ eliminarea de Na si Cl.

Betaxololul este rapid si complet absorbit dupa administrarea orala. Este legat in proportie de 50 % de proteinele plasmatice si este metabolizat hepatic. Nu are metaboliti activi. Timpul de injumatatire plasmatic este de 16-20 de ore la subiectii cu functia renala normala si de 30-35 de ore la subiectii cu IRC avansata. Rata excretiei renale este de 15-20% astfel incât, la pacientii cu rata filtrarii glomerulare sub 10%, doza de betaxolol trebuie redusa la jumatate. Vârful de concentratie plasmatica este atins la patru ore de la administrare, iar un nivel constant se realizeaza dupa cinci zile. Biodisponibilitatea este excelenta (89%). Aceste caracteristici farmacokinetice fac din betaxolol o substanta cu durata de actiune prelungita, chiar si la doze relativ reduse. Doza recomandata de betaxolol este de 10 - 40 mg / zi, o singura data.

Proprietatile farmacologice ale betaxololului il fac recomandat in tratamentul HTA, al cardiopatiei ischemice, in unele forme de insuficienta cardiaca si de aritmii, in glaucom.

Betaxololul in HTA

Utilizarea betablocantelor in tratamentul HTA a inceput la mijlocul anilor 1960. De atunci, numeroase studii (SHEP, STOP-Hypertension, MRC) au testat eficienta betablocantelor in tratamentul HTA. Betaxololul a demonstrat proprietati antihipertensive in mai multe studii placebo controlate. Astfel, in HTA esentiala moderata, betaxololul administrat 10 mg/zi, o singura data a redus semnificativ TA. In alte studii, betaxololul administrat in doza de 20 mg/zi, zilnic s-a dovedit superior in controlul TA fata de propranolol administrat 160 mg/zi. De asemenea, un studiu desfasurat in Finlanda a demonstrat ca betaxololul administrat 20 mg/zi, zilnic reduce TA comparabil cu atenololul administrat 100 mg/zi, zilnic. Intr-un alt studiu, multicentric, dublu orb, randomizat, in care s-a comparat betaxololul cu atenololul s-a constatat ca betaxololul (10-40 mg/zi) este egal sau superior atenololului (25-100 mg/zi): 72% dintre pacientii tratati cu betaxolol au devenit normotensivi fata de 52% in lotul tratat cu atenolol. Aceste date atesta efectul antihipertensiv al betaxololului in HTA moderata, principalul avantaj fata de alte betablocante fiind caracterul inalt selectiv si actiunea prelungita.

Experienta noastra privind medicamentul Lokren in tratamentul HTA se refera la forme moderate de HTA esentiala sau secundara renala. Administrarea Lokrenului in monoterapie a demonstrat o buna toleranta terapeutica, complianta crescuta si normalizarea TA la majoritatea cazurilor de HTA esentiala unde exista suspiciunea unui tonus nervos simpatic crescut.

In cardiopatia ischemica, studii experimentale efectuate pe câini au aratat ca betaxololul intârzie instalarea infarctului miocardic produs prin ligatura coronarei descendente anterioare sau reduce acidoza indusa de ischemie. Numeroase studii clinice cu lot de control au aratat ca pacientii cu angina de efort tolereaza mai bine efortul dupa betaxolol, fara afectarea functiei sistolice. Administrarea betaxololului 20 mg/zi, zilnic a avut un efect antianginos comparabil cu al atenololului administrat in doza de 100 mg/zi, efectul antianginos mentinându-se in cazul betaxololului 24 de ore. Aceste date indica betaxololul in tratamentul angorului de efort, mai ales la bolnavii cu diverse stari comorbide in care betablocantele sunt contraindicate: astmul bronsic, diabetul zaharat etc.

In aritmii, betaxololul a fost administrat cu succes in tratamentul tahicardiei supraventriculare datorita prelungirii conducerii anterograde prin nodul AV.

Betaxololul in insuficienta cardiaca

Numeroase studii au aratat ca, in insuficienta cardiaca umana si experimentala, numarul si raspunsul beta-receptorilor cardiaci este redus si ca, dupa expunerea la beta-agonisti numarul si performantele acestora scad si mai mult. Chiar si substantele cu efect beta-agonist partial (xamoterolul) cresc frecventa aritmiilor si mortalitatea, astfel incât terapia beta-agonista de lunga durata in insuficienta cardiaca a fost abandonata. Date recente demonstreaza ca in anumite conditii betablocantele amelioreaza insuficienta cardiaca indiferent de tipul disfunctiei ventriculare sistolice sau diastolice. Numeroase studii au demonstrat ca betablocantele administrate in doze moderate cresc fractia de ejectie, reduc frecventa aritmiilor si mortalitatea bolnavilor cu insuficienta cardiaca in toate clasele NYHA: moderata tranzitorie (studiul BHAT cu propranolol), medie cu fractia de ejectie < 40% (studiul MERIT-HF cu metoprolol si CIBIS-II cu bisoprolol) sau severa (studiul COPERNICUS cu carvedilol). Aceste date conduc la concluzia ca cel putin in unele stadii si forme de insuficienta cardiaca (cardiomiopatia hipertrofica si dilatativa) betablocantele adminstrate in doze moderate si sub o atenta monitorizare pot avea un rol benefic. Efectele inotrop si cronotrop negativ al betablocantelor scad consumul si cresc oferta de oxigen prin alungirea diastolei favorizând, totodata, cuplajul electromecanic cardiac. Caracteristicile farmacodinamice ale betaxololului il recomanda in tratamentul insuficientei cardiace clasele NYHA I - III. Experienta noastra privind produsul Lokren, limitata la un numar deocamdata redus de cazuri, este favorabila, in toate cazurile toleranta, fiind foarte buna, iar gradul insuficientei cardiace si frecventa aritmiilor fiind scazute semnificativ.

Efecte adverse si contraindicatii

Utilizarea larga a betaxololului nu a relevat aparitia de noi efecte adverse fata de cele deja cunoscute pentru betablocante: bradicardia, mai ales la vârstnici, blocul AV, hipotensiunea, spasmul bronsic, oboseala, astenie, etc. Principalele contraindicatii sunt: bradicardia sinusala, blocul AV, socul cardiogen, insuficienta cardiaca avansata (clasa IV NYHA).

Potentialul terapeutic al produsului Lokren

Aceste date ne conduc la concluzia ca betaxololul (Lokren) este un excelent betablocant inalt selectiv, eficient terapeutic in tratamentul HTA, al cardiopatiei ischemice, in unele forme si stadii ale insuficientei cardiace si in aritmiile supraventriculare provocate de hipertonia nervoasa simpatica, cu putine efecte adverse. Durata lunga de actiune permite o administrare unica pe zi ceea ce il face comod de utilizat si ii confera un grad ridicat de complianta la bolnavi. Lokrenul este recomandat in HTA esentiala usoara, ca monoterapie initiala si asociat cu diuretice in HTA medie. Lokrenul poate fi administrat cu succes in HTA a diabeticului, a dislipidemicului sau pacientilor cu astm bronsic. In HTA renala doza trebuie redusa corespunzator gradului insuficientei renale.

Mihai Voiculescu profesor doctor
Sef Clinica de Medicina Interna, Institutul Clinic Fundeni
Gener Ismail doctor
Institutul Clinic Fundeni

Rate this article: 
Average: 5 (10 votes)
Bibliografie: 
Traducere: 
Autor: