Postpsihiatria: o noua directie pentru sanatatea mentala

In Marea Britanie, politicile guvernamentale incep sa schimbe etosul ingrijirii sanatatii mentale. Angajarea pe linia rezolvarii problemei legaturii dintre saracie, somaj si boala mentala a favorizat elaborarea politicilor ce vizeaza categoriile dezavantajate si excluderea sociala.1

Faptul subliniaza importanta contextului, a valorilor si a parteneriatului si sunt prezentate explicit in programul serviciului national pentru sanatatea mentala.2 Programul serviciului propune o agenda care poate intra in conflict cu psihiatria biomedicala. Pe scurt, guvernul actual (si societatea pe care o reprezinta) propune un tip de psihiatrie complet diferit si o noua relatie intre specialisti si utilizatorii de servicii. Asa cum a remarcat, recent, Muir Gray, modificarile mentionate sunt valabile nu numai in cazul psihiatriei, ci si al intregului spectru al medicinei, intrucât societatea nu mai manifesta aceeasi incredere fata de stiinta si tehnologie pe care o avea in secolul 20.3

Idei principale

Scade tot mai mult increderea in capacitatea stiintei si a tehnologiei de a rezolva problemele umane si sociale

O asemenea atitudine reprezinta o provocare pentru medicina si in special pentru psihiatria traditionala

Psihiatria trebuie sa depaseasca granitele programelor "moderniste" pentru a face fata noilor propuneri guvernamentale si puterii crescânde a utilizatorilor de servicii

Postpsihiatria pune accentul pe contextele sociale si culturale, plaseaza etica inaintea tehnologiei si isi propune diminuarea controlului medical prin interventii coercitive

Postmodernismul le ofera medicilor oportunitatea de a-si redefini rolul si responsabilitatile

Conform opiniei lui Muir Gray, "medicina postmoderna va trebui nu numai sa pastreze si sa imbunatateasca realizarile erei moderne, ci sa si raspunda prioritatilor societatii postmoderne, si anume: preocuparea fata de valoare, dar si fata de datele experimentale; concentrarea atentiei mai degraba asupra riscurilor decât asupra beneficiilor si formarea pacientului bine informat."3 Medicina este convinsa permanent sa accepte aceasta realitate, dar psihiatria se mai confrunta si cu problema contestarii propriilor sale realizari moderne. Sa ne gândim ca, desi se plâng de listele de asteptare, de atitudinea specialistilor si de slaba comunicare cu acestia, numai putini dintre pacienti pun in discutie demersurile proprii medicinei. Dimpotriva, in cazul psihiatriei, dintotdeauna a existat acest aspect. Intr-adevar, conceptul de boala mentala a fost considerat un mit.4 Este greu de imaginat aparitia unei miscari "antipediatrie" sau "impotriva anestezicelor", dar, la ora actuala, sunt recunoscute rolul si influenta antipsihiatriei si psihiatriei critice.5 Unul dintre cele mai mari grupuri de utilizatori de servicii de sanatate mentala britanice este cel denumit "Survivors Speak Out" ("Supravietuitorii vorbesc deschis").

Psihiatria a reactionat defensiv la astfel de provocari, iar in timpul secolului 20 si-a afirmat identitatea medicala.6 Desi disciplina a supravietuit miscarii antipsihiatrie din anii '60, persista intrebarile fundamentale legate de legitimitatea ei.7 Suntem de parere ca bine mediatizatul esec al ingrijirii comunitare si reactia guvernului britanic (sub forma programului national de servicii) au facut ca reexaminarea critica a programelor psihiatrice sa fie esentiala. In articolul de fata prezentam o analiza critica a programului modern al psihiatriei si evidentiem principiile de baza ale postpsihiatriei - o directie noua, pozitiva, pentru teoria si practica in sanatatea mentala.8

Originea psihiatriei moderne

Atât sustinatorii, cât si criticii psihiatriei recunosc ca aceasta disciplina este un produs al iluminismului european si al miscarilor in favoarea ratiunii si a individului. Desi nu inseamna respingerea proiectelor iluminismului, pozitia critica, postmoderna presupune cunoasterea apectelor pozitive, dar si a celor negative. Ea implica punerea sub semnul intrebarii a progresului si a descoperirilor si constienta faptului ca stiinta poate, in egala masura, sa reduca la tacere sau sa elibereze.

Pe de-o parte, iluminismul a fost preocupat de raspândirea ratiunii si ordinii intr-o epoca in care societatea dorea sa scape de elementele "irationale". Asa cum a scris Roy Porter:

Atitudinea indrazneata a epocii ratiunii, care si-a cucerit autoritatea incepând cu jumatatea secolului 17, a fost de-a critica, a condamna si a distruge orice aspect pe care protagonistii sai l-ar fi apreciat ca nesabuit sau irational... Si tot ce era astfel catalogat putea sa fie considerat daunator societatii sau statului - ori sa fie privit ca o amenintare la adresa unei societati a ordinii, eficientei, progresului si ratiunii.9


Internarea obligatorie a oamenilor "irationali" in ospicii a fost, conform opiniei lui Foucault, un act de excludere sociala

Conform opiniei lui Foucault, aparitia ospiciilor complexe, in care erau internati oamenii "irationali", nu a reprezentat o tentativa medicala progresista, ci un act de excludere sociala, al carui produs direct l-a constituit psihiatria.10 Porter impartaseste acest punct de vedere când afirma ca "dezvoltarea medicinei psihologice a fost mai mult consecinta decât cauza aparitiei ospiciilor de nebuni. Psihiatria putea sa se dezvolte numai dupa (si nu inainte de) internarea in ospicii a unui numar foarte mare de bolnavi psihici."9

Pe de alta parte, atentia acordata ratiunii a dus la convingerea ca nebunia putea fi tratata cel mai eficient pe baza unui program elaborat de stiinta medicala. Psihiatrii din categoria lui Griesinger au valorificat primele succese ale patologiei, explicând unele forme de psihoza, si au afirmat ca programul ar putea fi extins la scara universala.11

De la Descartes, iluminismul a fost preocupat si de explorarea subiectului individual, ceea ce s-a finalizat prin aparitia unor discipline noi, precum fenomenologia si psihanaliza. Teza noastra sustine ca psihiatria secolului 20 s-a dezvoltat pe baza acceptarii necritice a focalizarii moderniste pe ratiune si pe subiectul individual. Putem identifica trei consecinte principale ale acestei focalizari.

Consecintele focalizarii moderniste

Nebunia este interna

Poate ca cel mai influent text psihiatric din secolul 20 a fost General Psychopathology al lui Karl Jaspers.12 Autorul a participat la programul psihologiei fenomenologice, elaborat de filozoful Edmund Husserl, care a promovat fenomenologia drept "o stiinta exacta" a trairilor umane. Metoda sa implica "infrânarea" aspectelor contextuale si o auto-examinare intensa, cu ecouri puternice din Meditatiile lui Descartes.13 In aceasta traditie teoretica, mintea este inteleasa ca fiind ceva intern, separat de lumea inconjuratoare. Jasper facea distinctie intre forma unui simptom mental si continutul lui: "Este adevarat ca, in descrierea unor evenimente psihice concrete, luam in considerare continutul particular al psihicului individual, dar, din punct de vedere fenomenologic, forma este singurul aspect care ne intereseaza."12

O asemenea opinie a avut o influenta extraordinara asupra psihiatriei europene. Conform opiniei lui Beaumont, Aubrey Lewis a calificat General Psychopathology drept "una dintre cele mai importante si influente carti de specialitate".14 Psihiatria continua sa separe fenomenele mentale de contextele de fond. Psihoza si tulburarile emotionale sunt considerate a fi trairi individuale anormale. Factorii sociali si culturali sunt, in cel mai bun caz, secundari si pot fi luati in considerare sau nu.15 Explicatia rezida, intr-o oarecare masura, in faptul ca majoritatea consultatiilor de psihiatrie au loc in spitale si clinici, unde conduita terapeutica individuala implica utilizarea medicamentelor sau practicarea psihoterapiei. O alta explicatie este si faptul ca toate tipurile de conduita terapeutica, fie ele biologice, comportamentale, cognitive ori psihodinamice se bazeaza pe conceptul si terapeutica axate pe sinele individual. Chiar si psihiatria sociala a avut drept prioritate epidemiologica identificarea indivizilor anormali din cadrul populatiilor.16

Explicatii de specialitate pentru nebunie

Iluminismul promitea ca suferinta umana urma sa duca la progresul cunoasterii si al stiintei. La rândul ei, psihiatria cauta sa inlocuiasca sensurile spirituale, morale, politice si populare ale nebuniei cu structura specializata a psihopatologiei si a neurologiei. Punctul culminant a fost reprezentat de recentul "deceniu al creierului" si de asertiunea care sustine ca nebunia este produsa de o disfunctie neurologica ce poate fi vindecata cu medicamente ce actioneaza pe neuroreceptori specifici. In prezent este aproape o erezie punerea la indoiala a acestui model.

Incercarea de a ordona tipurile de tulburari intr-un limbaj tehnic poate fi constatata si in Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder (DSM), unde sunt definite peste 300 de boli mentale, dintre care majoritatea au fost "identificate" in ultimii 20 de ani. Referindu-se la proiectul respectiv, Kutchins si Kirk remarca: "DSM este un ghid care ne spune ce trebuie sa credem despre manifestarile depresiei si anxietatii, despre activitatea sexuala, abuzul de alcool si substante si despre multe alte tipuri de comportament. In consecinta, categoriile create pentru DSM ne reorienteaza gândirea legata de aspectele sociale importante si ne influenteaza institutiile sociale."17

Coercitia si psihiatria

In era iluminismului erau uitate corelatiile dintre excluderea sociala, internarea fortata si psihiatrie. In secolul 20, promisiunea psihiatriei de a controla nebunia cu ajutorul stiintei medicale a concordat cu acceptarea sociala a rolului examenului de specialitate. Aceasta profesie a fost investita cu o putere deosebita prin legislatia privitoare la sanatatea mentala, care le-a conferit psihiatrilor dreptul si responsabilitatea de-a interna fortat pacientii si de a-i obliga sa urmeze tratamente puternice sau terapie electroconvulsivanta. Psihopatologia si nosologia psihiatrica au devenit structura ce a legitimat interventiile respective. In ciuda enormei sale puteri, pâna de curând, fateta coercitiva a psihiatriei a fost rareori luata in discutie in interiorul profesiei. Psihiatrii se straduiesc, in general, sa faca neobservate diferentele dintre munca lor si cea a colegilor de alte specialitati. Astfel au luat nastere scrierile contemporane, atât despre stigmatizare, cât si despre legislatia privind sanatatea mentala, in care psihiatrii cauta sa stabileasca echivalenta dintre bolile psihiatrice si cele medicale.18 Ignorarea faptului ca psihiatria are o dimensiune coercitiva specifica nu va spori credibilitatea acestei discipline si nu va diminua stigmatul bolii mentale. Pacientii si populatia stiu ca un diagnostic de diabet, spre deosebire de unul de schizofrenie, nu duce la internare fortata in spital. 

Hearing Voices Network
(Organizatia celor cu halucinatii auditive)

Organizatia celor care "aud voci" a fost initiata, in Olanda, de Marius Romme (psihiatru) si Sandra Escher (jurnalist). Romme facea eforturi sa trateze o femeie ale carei voci nu raspundeau la neuroleptice. Femeia a gasit propria sa solutie, nemedicala, de a-si intelege starea, si l-a provocat pe Romme la o discutie televizata despre experienta traita de ea. Dupa emisiune, peste 500 de oameni "care auzeau voci" au telefonat, majoritatea dintre ei nefiind consultati de psihiatri. Asa s-a format grupul Resonance, grup de sprijin pentru oamenii care "aud voci" si sunt nemultumiti de diagnosticul si tratamentul medical pentru asemenea acuze.25 Dupa o vizita in Marea Britanie, facuta de Romme si Escher in anul 1990, a fost infiintata organizatia Hearing Voices Network. Ea are, in prezent, peste 40 de grupuri in Anglia, Tara Galilor si Scotia si ofera celor care "aud voci" posibilitatea de a-si impartasi experientele intr-un cadru nemedical. Grupurile sunt accesibile numai celor care "aud voci", care impartasesc modalitati de-a face fata acestor trairi si discuta despre rezolvarea problemelor respective (nefiind neaparat exclus ajutorul medical). Organizatia are activitate nationala si internationala, stabilind contacte si cu specialisti care o sustin. Ea valideaza opiniile celor care "aud voci" si face posibil ca asemenea experiente sa capete o semnificatie.

O noua directie pentru sanatatea mentala

Asertiunea lui Muir Gray, conform careia "medicina trebuie sa se adapteze la mediul postmodern"3 se aplica in special pentru psihiatrie si, desi unii pun la indoiala critica psihiatriei a lui Foucault, este acceptat, in general, faptul ca respingerea sa, legata de o versiune simplista, "progresista", a dezvoltarii psihiatriei este justificata.19 Psihiatria nu mai poate sa ignore implicatiile analizei. Critica noastra poate fi formulata sub forma unui set de intrebari:

1. Daca psihiatria este produsul institutionalizarii, nu cumva trebuie sa ne punem intrebari legate de capacitatea sa de a determina natura ingrijirii acordate ulterior externarii?

2. Ne putem imagina o relatie diferita intre medicina si nebunie - adica diferita de relatia din ospiciile din vremurile trecute?

3. Daca psihiatria este produsul unei culturi preocupate de ratiune si de sinele individual, ce fel de ingrijire mentala este adecvata in lumea postmoderna, in care asemenea preocupari sunt tot mai rare?

4. Cât de adecvata este psihiatria occidentala pentru grupurile culturale ce apreciaza ordonarea valorilor spirituale lumii si latura etica a rolului familiei si al comunitatii?

5. Cum putem sa delimitam ingrijirea mentala de excluderea sociala, de coercitia si controlul de care a fost legata in ultimele doua secole?

Daca nu vom reusi sa raspundem la intrebarile de mai sus, vom asista din nou la esecul ingrijirii institutionalizate in comunitate. Iata de ce postpsihiatria este dirijata de un set de scopuri divergente.

Scopurile postpsihiatriei

Importanta contextelor

Preocuparile centrale, legate de intelegerea nebuniei, ar trebui sa tina cont de context, adica de realitatile sociale, politice si culturale. O abordare ce porneste de la context va releva importanta cunoasterii empirice pentru intelegerea efectelor exercitate de factorii sociali asupra experientei individuale, dar va opera si cu notiuni definite in cadrul modelelor ne-carteziene ale mintii, precum cele inspirate de Wittgenstein si Heidegger.20 Pentru un asemenea tip de cunoastere utilizam termenul "hermeneutic", deoarece se acorda prioritate semnificatiei si interpretarii.21 Se considera ca evenimentele, reactiile si relatiile sociale nu sunt concepte separate, care sa fie analizate si determinate de sine statator. Ele sunt legate printr-o retea de conexiuni semnificative, care poate fi explorata si cunoscuta chiar daca respectivele corelatii desfid explicatiile cauzale simple. O asemenea abordare se regaseste si in lucrarile lui Vygotsky,22 iar noi am incercat s-o utilizam in activitatea noastra clinica si teoretica, pentru tratamentul traumelor si halucinatiilor auditive.23,24

Consideram si ca, in practica, interventiile clinice nu trebuie sa se bazeze pe un model individualist, centrat pe diagnosticul medical si pe tratament. Hearing Voices Network (caseta) ofera un exemplu edificator despre maniera in care pot fi elaborate diverse modalitati de sprijin.25 Nu este negata importanta unei perspective biologice, dar nici nu i se acorda un rol preferential, considerând ca se bazeaza pe un anumit set de ipoteze, deduse, la rândul lor, dintr-un context particular.

Orientare mai degraba etica decât tehnica

In prezent, practica bazata pe eficienta clinica si pe date experimentale - adica ideea ca stiinta trebuie sa ghideze practica clinica - domina medicina. Psihiatria a ajuns sa adopte un asemenea mod de lucru incercând sa gaseasca solutii pentru problemele sale curente. Eficienta clinica neglijeaza, insa, importanta valorilor in cercetare si in practica. Intreaga practica medicala implica o negociere legata de ideile preconcepute si de valori. Totusi, intrucât psihiatria este preocupata in primul rând de convingeri, dispozitii, relatii si comportamente, o asemenea negociere exprima, de fapt, dimensiunea eforturilor sale clinice. Lucrarile recente ale antropologilor medicali si ale filozofilor au evidentiat valori si ipoteze ce sprijina clasificarea psihiatrica.26,27

Postpsihiatria si psihopatologia

Postpsihiatria deschide posibilitatea de a lucra cu oamenii intr-o maniera ce atribuie motivatii experientelor legate de psihoza, pe care nu le considera pur si simplu psihopatologice. In ultimii sase ani, o femeie sikh in vârsta de 53 de ani, casatorita, a fost internata in spital de doua ori, cu diagnosticul de tulburare afectiva (ICD F31.2). In iulie 1999 a fost trimisa de urgenta la specialist, de catre medicul de familie, iar când a fost consultata la domiciliu prezenta logoree, labilitate si iritabilitate si era preocupata de aspecte religioase si de evenimente din trecutul ei. Familia s-a plâns ca este hiperactiva si cheltuieste foarte multi bani. A fost trimisa la Bradford Home Treatment Service, unde sora medicala ce o ingrijea, o punjabi, a discutat o serie de probleme cu ea si cu familia.

A reiesit ca pacienta se simtea permanent in conflict cu soacra ei, cu care locuia in aceeasi casa. Ea considera ca, prin atitudinea de a lua deciziile referitoare la eventualele casatorii ale nepotilor, batrâna ii uzurpa pozitia in familie. In acelasi timp, ea avea indatorirea de a-si ingriji soacra, care suferea de diabet si-o solicita pentru a-si administra insulina. De aceea, pacienta avea sentimentul ca trebuie sa fie apropiata sufleteste de soacra ei, ceea ce-i facea ca exteriorizarea starii conflictuale, mai ales in fata strainilor, sa devina si mai dificila.

Cu sprijinul surorii medicale, pacienta a reusit sa-si interpreteze singura comportamentul psihotic:

· Comportament hiperactiv si cheltuieli excesive: pentru a-si recupera rolul de mama si sotie, pentru a-si spori contributia la viata de familie si autoritatea

· Logoreea: cauta si solicita atentia sotului când erau singuri, simtea nevoia de a discuta si de a influenta deciziile familiei, expunea deschis motivele de nemultumire

· Ostilitatea, iritabilitatea: critica deschisa a familiei, provocare si revansa, dezaprobare

· Preocuparea legata de trecut: pentru a-si plasa nemultumirile intr-un context, a conferi greutate argumentelor sale si a capata intelegerea

· Preocuparile religioase: pentru a-si reinnoi fortele, o modalitate de a face fata stresului, un punct de referinta in viata ei.

Exprimarea propriilor ei probleme in acest fel, si nu in termenii unui diagnostic medical, a favorizat cercetarea cu blândete a tuturor aspectelor, impreuna cu pacienta si familia ei. Sotul a inceput sa accepte mai usor nemultumirile si comportamentul sotiei sale. In ultimele 12 luni, femeia a avut o stare mai buna si nu a avut nevoie de medicamente.

Toate cele de mai sus constituie o modalitate de lucru in domeniul sanatatii mentale, dar pericolul ignorarii unor astfel de intrebari este mai evident in cadrul impactului problematic dintre psihiatrie si populatiile de origine non-europeana, atât in Europa, cât si in alte parti ale lumii.28 In Bradford exista multe comunitati de imigranti. Bradford Home Treatment Service incearca sa mentina valorile preexistente si sa evite notiunile europene legate de disfunctie si vindecare.29 Recunoscând durerea si suferinta implicate in nebunie, echipa evita presupunerea ca afectiunea nu are nici o semnificatie (vezi caseta). Au fost create si o serie de modalitati prin care utilizatorii de servicii pot fi implicati in modelarea culturii si valorilor echipei.30

Regândirea politicilor coercitive

Dezbaterile pe marginea noului Mental Health Act (Act de Sanatate Mentala) din Marea Britanie ofera posibilitatea de a regândi relatia dintre medicina si nebunie. Numeroase grupuri de utilizatori de servicii au rezerve cu privire la modelul medical si sunt ofensate ca acesta ofera o baza pentru ingrijirea coercitiva. Asta nu pentru a afirma ca societatea n-ar trebui niciodata sa priveze de libertate o persoana datorita tulburarilor de care sufera. Totusi, pretinzând ca teoria psihiatrica este neutra, obiectiva si dezinteresata, postpsihiatria slabeste controlul medical al procesului. Poate ca medicii ar trebui sa fie abilitati doar a solicita internarea fortata (impreuna cu alte grupuri sau indivizi), nu sa si ia decizia de a retine pe cineva in ospiciu. In plus, conform principiului reciprocitatii, se impune ca legislatia sa includa prevederi legate de siguranta, cum ar fi apararea si directivele pentru starea terminala.31

Concluzii: postpsihiatria si antipsihiatria

Postpsihiatria incearca sa depaseasca conflictul dintre psihiatrie si antipsihiatrie. Antipsihiatria a afirmat ca psihiatria a fost represiva si s-a bazat pe o ideologie medicala eronata, iar sustinatorii sai au vrut sa elibereze pacientii psihici din incarcerarea fortata.32 In schimb, psihiatria si-a condamnat oponentii, pe care-i acuza ca s-au lasat condusi de ideologie. Ambele grupari au in comun presupunerea ca exista o cale corecta de-a intelege nebunia, ca adevarul despre nebunie si tulburare psihica poate, si trebuie, sa fie spus. Postpsihiatria exprima altfel aspectele mentionate. Ea nu propune teorii noi despre nebunie, dar deschide noi orizonturi, in care alte perspective pot sa-si dovedeasca o valoare negata pâna acum si, mai ales, afirma ca este esential sa se tina cont de vocile utilizatorilor de servicii si ale supravietuitorilor.

Postpsihiatria se distanteaza de implicatiile terapeutice ale antipsihiatriei. Ea nu cauta sa inlocuiasca tehnicile medicale ale psihiatriei cu noi terapii ori modalitati de "eliberare". Nu este un ansamblu de idei si convingeri invariabile, ci, mai degraba, un ansamblu de indicatoare care ne pot ajuta sa depasim stadiul actual al conduitei medicale in acest domeniu.

Psihiatria, ca si medicina, trebuie sa se adapteze "mediului postmodern" al lui Muir Gray. In cazul unui program modernist nu a fost niciodata usor sa lucrezi in domeniul sanatatii mentale, iar un numar din ce in ce mai mare de psihiatri se arata interesati de aspectele filozofice si istorice ale ingrijirii sanatatii mentale. Intr-adevar, psihiatria, cu indelungata ei traditie de dezbatere conceptuala, are un avantaj fata de alte discipline medicale când se pune problema postmodernismului. Postpsihiatria cauta sa democratizeze sanatatea mentala, corelând dezvoltarea serviciilor progresiste cu dezbaterea legata de contexte, valori si parteneriat. Suntem de parere ca aparitia postmodernismului ofera o provocare incitanta medicilor specializati in acest domeniu si reprezinta o oportunitate pentru fiecare dintre noi de a ne reevalua propriile noastre roluri si responsabilitati.

Conflict de interese: Nici unul declarat.

Postpsychiatry: a new direction for mental health
BMJ 2001;322:724-7

Department of Applied Social Sciences, University of Bradford, Bradford BD7 1DP
Patrick Bracken consultant psychiatrist
Philip Thomas consultant psychiatrist
Correspondence to: P Bracken P.Bracken@bradford.ac.uk

Bibliografie


1 Department of Health. Saving lives: our healthier nation. London: Stationery Office, 1998.

2 Department of Health. Modern standards and service models: mental health. London: Stationery Office, 1999.

3 Muir Gray JA. Postmodern medicine. Lancet 1999;354:1550-3.

4 Szasz T. The myth of mental illness. New York: Harper and Row, 1961.

5 Ingleby D. Critical psychiatry. New York: Pantheon, 1980.

6 Clare A. Psychiatry in dissent: controversial issues in thought and practice. London: Tavistock, 1976.

7 Thomas P. The dialectics of schizophrenia. London: Free Association Books, 1997.

8 Bracken P, Thomas P. A new debate on mental health. Open Mind 1998;89:17.

9 Porter R. A social history of madness: stories of the insane. London: Weidenfeld and Nicolson, 1987.

10 Foucault M. Madness and civilization: a history of insanity in the age of reason. London: Tavistock, 1971.

11 Ellenberger H. The discovery of the unconscious: the history and evolution of dynamic psychiatry. London: Fontana, 1970.

12 Jaspers K. General psychopathology. Manchester: Manchester University Press, 1963.

13 Bracken P. Phenomenology and psychiatry. Curr Opin Psychiatry 1999;12:593-6.

14 Beaumont PJV. Phenomenology and the history of psychiatry. Aust NZ J Psychiatry 1992;26:532-45.

15 Samson C. The fracturing of medical dominance in British psychiatry? Sociol Health Illness 1995;17:245-68.

16 Shepherd M. The psychosocial matrix of psychiatry: collected papers. London: Tavistock, 1983.

17 Kutchins H, Kirk S. Making us crazy. DSM: the psychiatric Bible and the creation of mental disorders. London: Constable, 1999.

18 Zigmond A. Medical incapacity act. Psychiatr Bull 1998;22:657-8.

19 Gordon C. Histoire de la folie: an unknown book by Michel Foucault. History Hum Sci 1990;3:3-26.

20 Rorty R. Philosophy and the mirror of nature. Princeton: Princeton University Press, 1979.

21 Phillips J. Key concepts: hermeneutics. Philos Psychiatry Psychol 1996;13:61-9.

22 Vygotsky L. Mind in society: the development of higher psychological processes. London: Harvard University Press, 1978.

23 Bracken P, Giller J, Summerfield D. Psychological responses to war and atrocity: the limitations of current concepts. Soc Sci Med 1995;40:1073-82.

24 Leudar I, Thomas P. Voices of reason, voices of insanity. London: Routledge, 2000.

25 Romme M, Escher S. Accepting voices. London: MIND Publications, 1994.

26 Gaines A. Ethnopsychiatry: the cultural construction of professional and folk psychiatries. Albany: State University of New York Press, 1992.

27 Fulford KWM. Closet logics: hidden conceptual elements in the DSM and ICD classification of mental disorders. In: Sadler JZ, Wiggins OP, Schwartz, eds. Philosophical perspectives on psychiatric diagnostic classification. Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1994:211-32.

28 Sashidharan SP, Francis E. Racism in psychiatry necessitates reappraisal of general procedures and Eurocentric theories. BMJ 1999;319:254.

29 Bracken P, Thomas P. Home treatment in Bradford. Open Mind 1999;95:17.

30 Relton P. Being out in the NHS. The Advocate 1999;May:22-24.

31 Eastman N. Mental health law: civil liberties and the principle of reciprocity. BMJ 1994;308:43.

32 Bracken P. Beyond liberation: Michel Foucault and the notion of a critical psychiatry. Philos Psychiatry Psychol 1995;2:1-13.

Rate this article: 
Average: 5 (1 vote)
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr Rodica Chirculescu
Autor: