Petit guide du développement spirituel NoëlL'actu viagra viagrasansordonnancefr.com décryptéeAgirEcocitoyen J'ai fait un stage de survie en pleine nature Don, troc, partage : consommons collaboratif! Vous recherchez une formation?

Cum putem imbunatati comunicarea intre medici si pacienti

Dificultatile ce intervin in comunicarea dintre medici si pacienti au constituit tema cercetarilor din diferite domenii, care au incercat sa stabileasca originea lor. De exemplu, Mishler a argumentat ca medicii si pacientii folosesc un limbaj diferit atunci când vorbesc unii cu altii.1

Limbajul medical se caracterizeaza printr-o terminologie specifica, prin descrieri obiective ale simptomelor fizice si prin clasificarea lor in cadrul unor modele biomedicale reductioniste.1 Pe de alta parte, limbajul pacientilor se caracterizeaza printr-un discurs non-tehnic despre consecintele subiective ale bolii incluse in contextul relatiilor sociale si in lumea de fiecare zi a pacientului. In mod tipic, medicii reusesc mai bine decât pacientii sa structureze natura interactiunii dintre ei. Prin urmare, pacientii pot considera ca parerile lor sunt privite cu usurinta sau ignorate, fara a fi luate in considerare amanuntele de ordin personal ori cele legate de contextul social. Pentru a ameliora comunicarea dintre medici si pacienti trebuie sa intelegem si natura procesului de decizie care are loc in cadrul unei consultatii.

Recent, in BMJ au fost publicate doua articole care pun accentul pe frecventa si tipul de erori de comunicare cu care s-au confruntat medicii generalisti si pacientii lor din 20 de cabinete medicale din Anglia.2,3 Prevalenta neintelegerilor dintre medici, aparent bine intentionati, si pacientii lor este alarmanta, mai ales daca tinem cont de efectul lor asupra comportamentului ulterior al pacientilor.

In primul articol, autorii isi prezinta datele referitoare la erorile de comunicare asociate luarii unei decizii terapeutice.2 Au fost identificate 14 categorii de neintelegeri intre pacienti si medici, fiecare dintre ele având consecinte adverse actuale sau potentiale pentru administrarea medicamentelor. Toate neintelegerile au fost asociate cu o lipsa de participare a pacientului la procesul de luare a deciziei, manifestata prin neglijarea sperantelor sau preferintelor ori a raspunsurilor la actiunile medicului.

In cel de-al doilea articol, autorii exploreaza temele pe care pacientii doresc sa le abordeze la urmatoarea consultatie, subiectele aduse in discutia cu doctorul, precum si efectele aspectelor nedezbatute asupra atitudinii ulterioare a pacientilor.3 Majoritatea bolnavilor nu au adus in discutie intotdeauna ceea ce ii preocupa, desi aspectele respective au fost analizate in cadrul unui interviu calitativ, care este mai lung decât o consultatie normala. Neabordarea anumitor subiecte a avut consecinte specifice, cum ar fi, de pilda, prescrierile nedorite sau lipsa de complianta.

Autorii recomanda ca, in cadrul procesului de elaborare a unei decizii terapeutice, sa se faca eforturi in scopul ameliorarii comunicarii dintre medici si pacienti, recomandând si unele masuri de ordin educational, care se adreseaza medicilor. Totodata, masurile ce-i au in centrul atentiei pe pacienti, chiar daca nu sunt mentionate, le-ar putea fi de un real folos acestora. O limitare potentiala a studiului o constituie faptul ca nu este clar câte dintre consultatiile studiate reprezinta vizite repetate la medicul frecventat continuu de pacient. Este un lucru important, deoarece s-ar fi putut aborda subiectele nediscutate in cadrul uneia dintre vizitele precedente (si ar mai putea fi aduse in dicutie la o viitoare consultatie).

Fara indoiala, datele mentionate arata ca luarea unei decizii terapeutice, in mediul medical, este un proces dinamic si complex, a carui desfasurare nu poate fi prevazuta, deoarece nu exista doua intâlniri la fel. Doctorii sunt sfatuiti sa ia deciziile terapeutice impreuna cu pacientii lor si este clar ca subiectele neabordate in discutiile cu pacientii pot crea obstacole in calea elaborarii acestor decizii.

In prezent este recunoscut faptul ca exista mai multe cai prin care medicii pot sa ia o decizie terapeutica fata de pacientii lor - calea paternalista, cea egalitarista si abordarea informata. Fiecare dintre ele are implicatii diferite atât in ceea ce priveste rolul jucat de medic si de pacient in cadrul procesului de comunicare a informatiilor, cât si tipul, cantitatea si fluxul de informatii dintre cei doi.4 Mai mult, prin intermediul unora dintre abordarile mentionate se realizeaza o comunicare optima cu pacientul.

Asa, de pilda, medicii care adopta o abordare paternalista nu se vor arata prea interesati de a lua in discutie framântarile pacientului. Mai degraba, ei doresc descrieri sumare ale simptomelor fizice, pe care sa le poata transforma in categorii diagnostice. In "varianta pura" a acestei abordari, medicii vor putea elabora o decizie terapeutica pe care o considera optima pentru pacient, fara a mai fi nevoiti sa afle câte ceva despre framântarile si opiniile fiecarui pacient.

In abordarea informata, pacientului i se acorda un rol mai activ atât in definirea problemei pentru care solicita ajutor, cât si in stabilirea tratamentului optim. In "varianta pura" a acestei abordari, rolul medicului este limitat la a furniza informatii despre optiunile terapeutice, despre beneficii si riscuri, astfel incât pacientul sa poata lua o decizie informata.

Numai in abordarea "egalitarista" medicii stabilesc o relatie interactiva cu pacientii, in scopul de a elabora o atitudine terapeutica in concordanta cu preferintele pacientului.5 Pentru a putea realiza acest lucru, medicul trebuie sa creeze o atmosfera deschisa, care sa-l incurajeze pe pacient sa-i impartaseasca toate motivele sale de ingrijorare. In aceasta abordare, schimbul de informatii il ajuta pe medic sa-si inteleaga pacientul si garanteaza informarea bolnavului in ceea ce priveste optiunile terapeutice, riscurile si beneficiile. Astfel, pacientii au ocazia sa-si da seama daca vor avea sau nu o relatie bazata pe incredere cu medicul lor.

In viata reala, comportamentul corespunde doar rareori unor tipuri ideale si, cel mai frecvent, medicul poate modifica abordarea pentru care a optat la inceputul intâlnirii, pe masura ce constata ca pacientul intelege corect tratamentele disponibile.

Pentru aplicarea unor metode eficiente de comunicare, este util sa identificam, mai intâi, in ce categorie a proceselor de elaborare a deciziei terapeutice se incadreaza modelele specifice de comunicare. De exemplu, poate exista o neconcordanta intre abordarea pentru care opteaza medicul si dorinta pacientului de a-si prezenta simptomele cu propriile sale cuvinte. Odata intelese motivele aparitiei dificultatilor in comunicare, cercetatorii pot elabora masuri tintite de rezolvare a acestui gen de probleme.7,8

How to improve communication between doctors and patients
Learning more about the decision making context is important
BMJ 2000;320:1220-1

Cathy Charles associate professor
Amiram Gafni professor
Tim Whelan associate professor
Centre for Health Economics and Policy Analysis and Department of Clinical Epidemiology and Biostatistics, McMaster University, Hamilton, Ontario, Canada L8L 2X2

Bibliografie

1 Mishler EG. The discourse of medicine, dialectics of medical interviews. Norwood, New Jersey: Ablex Publishing Corporation, 1984.

2 Britten N, Stevenson FA, Barry CA, Barber N, Bradley CP. Misunderstandings in general practice prescribing decisions: qualitative study. BMJ 2000;320:484-8.

3 Barry C, Bradley C, Britten N, Stevenson F, Barber N. Patients' unvoiced agendas in general practice consultations: qualitative study. BMJ 2000;320:1246-50.

4 Charles C, Gafni A, Whelan T. Shared decision-making in the medical encounter: what does it mean? (or it takes at least two to tango) Soc Sci Med 1997;44:681-92.

5 Charles C, Gafni A, Whelan T. Decision-making in the physician-patient encounter: revisiting the shared treatment decision-making model. Soc Sci Med 1999;49:651-61.

6 Charles C, Gafni A, Whelan T. What do we mean by partnership in making decisions about treatment? BMJ 1999;319:780-2.

7 Gafni A, Charles C, Whelan T. The physician-patient encounter: the physician as a perfect agent for the patient versus the informed treatment decision-making model. Soc Sci Med 1998;47:347-54.

8 Whelan T, Gafni A, Charles C, Levine M. Lesson learned from the decision board: a unique and evolving decision aid. Health Expectations (in press).

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr Robert Negru
Autor: