Pacientul care mi-a schimbat modul de gindire - Bebelusul si baita

Pe la mijlocul anilor ‘80, o oferta de post de obstetrica dintr-o regiune rurala a Irlandei m-a convins ca toate nasterile trebuie sa aiba loc în spital.

Pe vremea aceea, eram o doctorita entuziasta ce încerca sa converteasca toate mamele care nu doreau acest lucru. Obisnuiam sa le iau cu binisorul, dar recunosc ca, uneori, ajungeam sa-mi pierd rabdarea si recurgeam la argumentul suprem, pe care-l rosteam pe un ton ridicat: "esti chiar atit de inconstienta încit sa risti viata propriului tau copil?" Exasperarea era, de multe ori, reciproca.

Zece ani mai tirziu am avut, însa, o experienta care a schimbat complet modul meu de abordare a problemei. Pacienta era o doctorita in virsta de 36 de ani, aflata la prima nastere. Medicul de familie din Londra a pus-o la curent cu variantele sistemului national de sanatate referitoare la nastere, astfel încit pacienta sa poata opta în cunostinta de cauza. Ca urmare, aceasta s-a întilnit cu "moasa comunala" (o femeie în virsta, originara din Ghana, care asistase la peste 2 000 de nasteri), a citit literatura indicata în domeniul respectiv, a cerut opinii de la diverse persoane si, în final, s-a hotarit sa nasca acasa. Eu, personal, am fost îngrozita.

Pacienta a nascut, deci, acasa, în apa, asistata de doua moase, fara nici o complicatie. Ulterior, ea a descris aceasta experienta ca fiind "dura, oribila, dar de departe a fost cea mai fericita zi din viata mea, am simtit ca toata lumea e a mea." Mi-a trecut rapid prin minte ca ar avea nevoie de un consult psihiatric, pai, adica cum, nasterea sa fie chiar atit de nemaipomenita?

In timp ce eram în Australia, la noul meu post, pacienta a ramas din nou gravida. A luat-o de la capat, încercind sa aleaga între spitalul de stat, obstetricianul particular si moasa particulara. A aplicat, cu multa constiinciozitate, toate recomandarile referitoare la perioada prenatala, a recurs la ecografie si la cele mai moderne tehnici posibile de investigatie a fatului în perioada de sarcina. A analizat, însa, atit de critic toate opiniile medicilor si moaselor, încit hotarirea ei finala, aceea de a naste in spital, urmind deci calea normala, este destul de greu de explicat.

Ne-a tinut la curent, în scris, cu toate informatiile din domeniu, avind pretentia sa le citim si sa le întelegem. La un moment dat, într-un spital, a cerut sa incerce piscina gonflabila pentru nasteri, asa ca a stat în costum de baie, în sala de nasteri, în timp ce piscina era umflata, iar electricienii si moasele o priveau cu suspiciune si îsi dadeau cu parerea despre ce s-ar întimpla daca peretii piscinei ar plesni. Pe scurt, persoana a fost o pacoste. In final, a nascut tot acasa, tot în apa, tot cu doua moase si tot fara nici o complicatie.

Aceasta pacienta mi-a creat o senzatie incomoda. Ea a reusit sa scoata în evidenta slabiciunile unui sistem incoerent si neorganizat (australian), comparativ cu un sistem integrat si bine planificat (britanic). A pus sub semnul întrebarii propria-mi competenta, atitudinea mea profesionala fata de colegi si confrati si mi-a schimbat, pina la urma, modul de a gindi. Uneori mi se face dor de zilele acelea în care aveam o încredere totala în autoritatea si pregatirea mea medicala. Dar, cind ma uit la cei doi copii ai mei, oftez fericita si realizez ca acele zile minunate nu vor reveni niciodata.

Ei bine, da, despre mine a fost vorba!

A patient who changed my practice: The baby and the bathwater
BMJ 1999;319:1114

Rate this article: 
Încă nu sunt voturi
Bibliografie: 
Traducere: 
Dr Malina Ioanas
Autor: